Donald Trump : Rusia a reuşit “să creeze discordie, dezordine şi haos în Statele Unite”

Publicat:

Denunţând comisiile, anchetele şi ‘ura între partide’ provocate de chestiunea privind amestecul Rusiei în alegeri, preşedintele american Donald Trump a afirmat duminică, într-o serie de postări pe Twitter, că Moscova “a reuşit dincolo de cele mai nebuneşti vise ale sale”, dacă intenţia sa a fost cu adevărat “să creeze discordie, dezordine şi haos în Statele Unite”, relatează AFP.

“Cei de la Moscova mor de râs. Trezeşte-te, America!”, a scris preşedintele american duminică dimineaţă pe reţeaua de socializare, conform agerpres.


“Dacă scopul Rusiei a fost să creeze discordie, dezordine şi haos în Statele Unite, atunci, cu toate aceste audieri în comisii, anchete şi ură între partide, ea a reuşit dincolo de cele mai nebuneşti vise ale sale”, a postat Donald Trump.

Citește și : Israel : Șase palestinieni suspectaţi de planificarea unui atac împotriva unui ministru au fost arestați

Acest mesaj face parte dintr-o nouă avalanşă de postări pe Twitter pe care Donald Trumo le-a făcut începând cu ora locală 06.30, în contextul în care preşedintele îşi petrece acest weekend prelungit, luni fiind sărbătoare în SUA, în complexul său din Florida.

Toate postările sunt centrate pe ancheta privind ingerinţa Rusiei în campanie prezidenţială din SUA din 2016. Nici una nu face referire la cele 17 persoane ucise miercuri într-un liceu din Florida, în contextul în care Donald Trump a fost interpelat personal sâmbătă de elevi în timpul unei reuniuni anti-arme.

Donald Trump a acuzat sâmbătă seară FBI că a ratat semnalele în legătură cu atacatorul din Florida, Nikolas Cruz, considerând că poliţia federală americană a petrecut în schimb ‘prea mult timp’ cu ancheta privind Rusia.

Washingtonul a pus oficial sub acuzare vineri 13 cetăţeni ruşi, printre care şi un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, pentru că au favorizat în 2016 candidatura actualului lider de la Casa Albă.

“Nu am spus niciodată că Rusia nu s-a amestecat în alegeri, am spus că “probabil Rusia, China sau o altă ţară sau un grup, ori poate că a fost vorba de un geniu de 180 de kilograme care stătea în pat şi se juca la calculator’. ‘Minciuna’ rusă a fost că echipa de campanie a lui Trump a fost complice a Rusiei – nu s-a întâmplat niciodată asta!”, a mai scris Trump duminică într-una din postările sale de pe Twitter.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării În cadrul vizitei sale în municipiul Ceadîr-Lunga, prim...

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți Șeful Marelui Stat Major, generalul Eugen Ohladciuc, a vizitat...

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.