Donald Trump SUSPENDĂ vizele de muncă și green-cardurile

Publicat:

Preşedintele Donald Trump a decis să prelungească “pauza” de eliberare a “cărţilor verzi” (green card) până la sfârşitul anului şi să suspende acordarea mai multor categorii de vize pentru muncă, ca parte a unei acţiuni de protejare a lucrătorilor americani pe fondul crizei economice provocate de epidemia noului coronavirus, a anunţat luni un înalt oficial american, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit oficialului, care a vorbit sub protecţia anonimatului, această decizie ar trebui să permită accesul americanilor la aproximativ 525.000 de locuri de muncă.


Citește și: Un militar american pregătea un atac împotriva propriei unități

“Prioritatea preşedintelui este să îi readucă pe americani la locurile de muncă”, a spus el.

Rata şomajului a ajuns în luna mai la 13.3% din populaţia activă, faţă de 3.5% în luna februarie, din cauza măsurilor de izolare impuse de autorităţi pentru a combate pandemia COVID-19.

Citește și: Cartea care ‘cutremură’ Casa Albă a fost pusă pe rafturile librăriilor

Confruntat cu această creştere importantă a şomajului, preşedintele republican a decis în urmă cu două luni să suspende eliberarea “cărţilor verzi” care oferă statutul de rezident permanent în SUA, dar nu s-a atins de vizele temporare pentru muncă.

Noul ordin va prelungi această suspendare până la 31 decembrie şi, în plus, va include mai multe tipuri de viză, inclusiv cele de tip H1B, utilizate în special în sectorul tehnologiei de vârf sau cele între companii, folosite pentru anumite contracte de expatriere.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Nu mai știi la ce serial să te uiți? O listă cu seriale fabuloase, dar care nu sunt atât de cunoscute publicului larg

Nu mai știi la ce serial să te uiți? O listă cu seriale fabuloase, dar care nu sunt atât de cunoscute publicului larg Pasionații de...

O roată panoramică a luat foc la un festival de muzică din Germania; cel puţin 23 de răniţi

O roată panoramică a luat foc la un festival de muzică din Germania; cel puţin 23 de răniţi Cel puţin 23 de persoane au fost...

Atenție șoferi: Restricţii de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj, în Ungaria, până marţi

Atenție șoferi: Restricţii de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj, în Ungaria, până marţi Ministerul Afacerilor Externe (MAE) din România a emis o atenţionare de...

Coreea de Nord condamnă incursiunea Ucrainei în Rusia drept ‘act de teroare’

Coreea de Nord condamnă incursiunea Ucrainei în Rusia drept 'act de teroare' Coreea de Nord a condamnat incursiunea Ucrainei în Rusia ca fiind un act...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.