X

Donald Trump susţine eforturile pentru ameliorarea sistemului federal de control al antecedentelor

Preşedintele american Donald Trump este favorabil unei ‘ameliorări’ a controlului antecedentelor judiciare ale cumpărătorilor de arme de foc, a comunicat luni Casa Albă, la câteva zile după atacul armat produs într-un liceu din Florida, transmit AFP şi Reuters.

‘În timp ce discuţiile continuă şi sunt luate în considerare modificări, preşedintele susţine eforturile pentru ameliorarea sistemului federal de control al antecedentelor’, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, într-un comunicat, conform agerpres.

‘Preşedintele a vorbit vineri cu senatorul (republican John) Cornyn pe tema proiectului de lege bipartizan pe care senatorul (democrat Chris) Murphy şi acesta l-au prezentat pentru îmbunătăţirea legislaţiei federale’ privind controlul antecedentelor penale, a precizat Sarah Sanders.

Citește și : Franţa şi-a reafirmat sprijinul faţă de acordul nuclear cu Iranul

Miercuri, Nikolas Cruz, un fost elev al liceului Marjory Stoneman Douglas din Parkland, localitate la nord de Miami (Florida), a deschis focul cu o armă semiautomată pe culoarele şcolii, omorând 17 persoane, majoritatea adolescenţi. Tânărul de 19 ani obţinuse autorizaţia de a cumpăra arma deşi fusese semnalat ca având un comportament violent.

Un proiect de lege, înaintat de cei doi senatori, dar pregătit de un grup de congresmeni republicani şi democraţi, a fost prezentat în noiembrie ‘pentru a asigura că autorităţile federale şi locale aplică legislaţia existentă şi semnalează în mod corect cazierele judiciare relevante Fişierului naţional de verificare instantanee a cazierului judiciar (NICS)’, preciza un comunicat publicat la acea vreme.

NICS este fişierul pe care comercianţii de arme au obligaţia de a-l consulta pentru a verifica astfel cazierul judiciar al cumpărătorului şi dacă acesta are dreptul de a achiziţiona o armă.

Într-o scurtă declaraţie făcută joi, preşedintele Donald Trump nu a rostit sintagma ‘armă de foc’, preferând să pună accentul pe necesitatea de reperare a persoanelor cu tulburări psihice.

Tags: arme de focatacCasa AlbaDonald TrumpfloridalegeNICSSarah Sanders
Categorii: Știrile zilei