Donald Trump, ținta glumelor de la Dineul corespondenţilor la Casa Albă

Publicat:

Donald Trump a fost din nou absent sâmbătă seară de la Dineul corespondenţilor la Casa Albă, iar actriţa Michelle Wolf, invitată la eveniment pentru a asigura partea de divertisment, i-a dat suficiente motive de grimase pentru glumele făcute, relatează duminică Press Association, potrivit agerpres.

“Este 2018 şi sunt femeie, aşa că nu poţi să-mi închizi gura, decât dacă îi spui lui Michael Cohen să-mi vireze 130.000 de dolari”, a spus actriţa de comedie Michelle Wolf, în râsetele asistenţei.


Citește și : Armata siriană înaintează în sudul Damascului după ce au distrus poziţii ale grupării Stat Islamic

Avocatul personal al lui Donald Trump nu a fost prezent la eveniment. Şi, pentru al doilea an consecutiv, preşedintele însuşi a lipsit de la dineul Asociaţiei corespondenţilor la Casa Albă, preferând să-i critice pe jurnalişti şi pe alţii la o reuniune în stilul unui miting electoral din apropiere de Detroit.

Michelle Wolf, divertismentul de după dineu pentru ziariştii de la Casa Albă şi invitaţiile lor, a fost surprinzător de acidă pentru eveniment. După o glumă ceva mai vulgară care a stârnit dezaprobare în sala de bal a hotelului Hilton din Washington, ea a râs şi a spus: “Da, trebuia să vă documentaţi mai temeinic înainte să-mi cereţi să fac asta”.

La fel cum a făcut şi anul trecut, preşedintele Trump a plecat într-un district favorabil republicanilor pentru a discuta cu susţinătorii săi în acelaşi timp în care avea loc dineul.

“Este asta preferabil acelui dineu fals al corespondenţilor de la Casa Albă? Este mai distractiv?”, a întrebat preşedintele Trump, fiind ovaţionat.

“Aş putea să fiu acolo în această seară, zâmbind, ca şi cum mi-ar plăcea că mă lovesc, o salvă după alta. Oamenii ăştia, te detestă… şi tu trebuie să zâmbeşti. Dacă nu zâmbeşti, spun: ‘A fost îngrozitor, nu ţine la glumă’. Şi dacă zâmbeşti, spun: ‘Pentru ce zâmbea?’ “, a declarat Trump în faţa susţinătorilor săi.

Numărul lui Michelle Wolf i-a făcut pe unii participanţi să râdă, iar pe alţii să se uite împietriţi. Ea i-a dedicat câteva fraze devastatoare secretarei de presă Sarah Huckabee Sanders, care stătea la doar câteva scaune mai încolo, luând în râs totul, de la modul în care arată şi până la rădăcinile ei sudice.

“Vreau să le reamintesc tuturor, sunt aici să fac glume, nu am nicio agendă, nu încerc să realizez nimic, aşa că oricine este aici din Congres ar trebui să se simtă ca acasă”, a spus actriţa în numărul ei.

“El vrea să le dea arme profesorilor, iar sunt de acord cu acest lucru pentru că ei le pot vinde pentru a cumpăra lucrurile de care au cu adevărat nevoie”, a mai glumit ea.

Dineul corespondenţilor de la Casa Albă atrăgea în trecut personalităţi din film şi televiziune, precum şi celebrităţi din sport şi alte profesiuni proeminente.

Prezenţa acestor personalităţi s-a redus considerabil încă de anul trecut, când preşedintele în exerciţiu, care afirmă în mod repetat că jurnaliştii sunt necinstiţi şi că materialele lor sunt “fake news”, a anunţat că nu va participa.

El a fost primul preşedinte care nu a participat la eveniment de la Ronald Reagan, care în 1981 se refăcea după o tentativă de asasinat.

Spre deosebire de anul trecut, când nici echipa lui Trump nu a participat la dineu, acum au fost prezenţi consilierul preşedintelui Kellyanne Conway şi ministrul comerţului, Wilbur Ross.

Alţi foşti oficiali ai administraţiei la Casa Albă au fost prezenţi, precum fostul purtător de cuvânt Sean Spicer, fostul şef de cabinet Reince Priebus, fostul consilier economic şef Gary Cohn sau consilierul politic Omarosa Manigault-Newman.

Citește și : Ministrul de externe francez efectuează o vizită în Egipt, axată pe dosarele libian, sirian şi palestinian

Cel puţin unul dintre duşmanii lui Trump a participat. Este vorba despre avocatul vedetei de filme porno Stormy Daniels, Michael Avenatti, care postat pe Twitter că el şi Kellyanne Conway au avut “o discuţie animată”.

La eveniment a fost prezentă şi actriţa de comedie Kathy Griffin, care anul trecut a postat un videoclip controversat în care ţinea în mâini o reprezentare a capului însângerat al lui Trump. Ea şi-a cerut scuze ulterior.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai La primul meci după o lună şi jumătate, de la US Open, Novak Djokovic s-a calificat...

Casa Albă, avertizată timpuriu cu privire la riscul de crime de război israeliene în Gaza (Reuters)

Casa Albă, avertizată timpuriu cu privire la riscul de crime de război israeliene în Gaza (Reuters) În octombrie anul trecut, când Israelul a lansat raiduri...

Igor Grosu: „Planul nostru este să construim în continuare un sistem de sănătate modern”

Igor Grosu: „Planul nostru este să construim în continuare un sistem de sănătate modern” Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a felicitat pe medici, asistenți medicali, conducători...

Proprietarul Louis Vuitton încheie un contract de sponsorizare pe 10 ani cu Formula 1

Proprietarul Louis Vuitton încheie un contract de sponsorizare pe 10 ani cu Formula 1 Gigantul francez de lux LVMH a încheiat un contract de sponsorizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.