Donald Trump a trimis o scrisoare ameninţătoare mai multor aliați NATO, înaintea summitului de la Bruxelles

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a trimis o scrisoare ameninţătoare Belgiei şi altor şase membri ai Uniunii Europene care fac parte şi din NATO pentru a-i chema la ordine în privinţa angajamentelor lor de a-şi spori cheltuielile militare în ajunul unui summit al Alianţei Nord-Atlantice, a anunţat vineri premierul belgian Charles Michel, informează AFP, potrivit agerpres.

“Nu sunt foarte impresionat de acest tip de misivă”, a comentat Michel într-o intervenţie în faţa presei, în timpul Consiliului European de la Bruxelles. “Belgia a stopat scăderea sistematică a cheltuielilor sale militare şi participă la numeroase operaţiuni militare”, a insistat el.


Citește și : Vladimir Putin va efectua o vizită în Serbia la toamnă (Ivica Dacic)

Celelalte şase ţări europene vizate de scrisoarea lui Trump sunt Germania, Italia, Spania, Portugalia, Luxemburg şi Olanda. Scrisori similare au fost trimise premierilor Norvegiei şi Canadei, potrivit unei surse diplomatice. Fiecare scrisoare este personalizată şi semnată de Donald Trump, a explicat pentru AFP o sursă diplomatică.

În scrisoare, Donald Trump îşi invită aliaţii europeni să-şi respecte angajamentele luate în 2014 la summitul NATO din Ţara Galilor şi să aloce 2% din Produsul Intern Brut cheltuielilor militare până în 2024.

Preşedintele american i-a mai chemat la ordine pe aliaţii săi cu ocazia primului summit al NATO la care a participat, cel din mai 2017, la Bruxelles, şi îşi va reitera solicitarea cu ocazia viitorului summit al Alianţei, din 11 şi 12 iulie, care va avea loc tot în capitala Belgiei.

Citește și : Franţa nu va deschide centre pentru primirea imigranţilor extracomunitari (Macron)

Opt din cei 29 de membri ai NATO îşi vor respecta acest angajament în 2018: SUA, Marea Britanie, Grecia, Polonia, Estonia, Lituania, Letonia şi România. Restul trebuie să prezinte NATO planuri pentru a atinge acest obiectiv până în 2024.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.