Donald Trump vrea ca NASA să trimită astronauţi pe Lună în cinci ani

Publicat:

Vicepreşedintele american Mike Pence a anunţat marţi că politica oficială a Statelor Unite este de a retrimite astronauţi americani pe Lună în cinci ani şi ca o primă femeie să pună piciorul pe solul satelitului natural al Pământului, relatează AFP, potrivit News.ro .

”Din ordinul preşedintelui, politica oficială a acestei administraţii şi a Statelor Unite ale Americii este să fie trimişi astronauţi americani pe Lună în cinci ani”, a declarat Mike Pence într-un discurs pe care l-a susţinut la Huntsville, în Alabama, unde se fabrică, de decenii, o parte a rachetelor americane cu rază lungă de acţiune.


Citește și : Antisemitismul rămâne „profund înrădăcinat” în societatea germană (procuror)

”Prima femeie şi următorul bărbat de pe Lună vor fi astronauţi americani, lansaţi cu rachete americane de pe solul american”, a declarat Pence.

Calendarul prezentat până acum prevedea o întoarcere pe Lună în 2028, însă Guvernul lui Donald Trump şi-a exprimat frustrarea faţă de întârzieri şi depăşiri ale bugetului programului NASA privind cosntruirea viitoarei sale mari rachete SLS, al cărei prim zbor a fost amânat recent în 2021.

Vicepreşedintele a criticat în mod deschis agenţia spaţială în discursul său, denunţând ”interţia birocratică” a NASA şi îndemnând la o ”nouă stare de spirit”.

El a ameninţat să încredinţeze unor lansatoare private viitoarele misiuni, dacă NASA nu este gata la timp.

Citește și : Joaquin ‘El Chapo’ Guzman cere rejudecarea cazului său

”Dacă rachetele cu rază lungă de acţiune private sunt singurul fel de a duce astronauţi americani pe Lună în cinci ani, atunci rachete private să fie!”, a tunat el.

Directorul NASA Jim Bridenstine a anunţat recent că o femeie urmează să fie, fără îndoială, cea care va pune puciorul pe solul selenar, pe care niciun om nu l-a mai atins din 1972.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Taximetriștii au fost luați la ochi de inspectorii fiscali

Taximetriștii au fost luați la ochi de inspectorii fiscali În primele 6 luni ale anului curent, în contextul controalelor efectuate de inspectorii Serviciului Fiscal de...

Atac cu drone în centrul Tel Avivului. Un mort și mai mulți răniți

Atac cu drone în centrul Tel Avivului. Un mort și mai mulți răniți Un atac cu drone a avut loc, în această dimineață, în centrul...

O nouă escrocherie cu ruda implicată în accident

O nouă escrocherie cu ruda implicată în accident O femeie din Chișinău era cât pe ce să cadă în plasa escrocilor și să rămână fără...

Tragedie la Dondușeni. Doi oameni au murit în urma unui accident

Tragedie la Dondușeni. Doi oameni au murit în urma unui accident Un bărbat de 38 de ani și o tânără de 21 de ani și-au...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.