
myjewishlearning.com
Preşedintele american Donald Trump a cerut miercuri seara pe contul său de Twitter ca autorul atentatului din New York, soldat cu opt morţi, să fie condamnat la moarte, relatează AFP.
“Teroristul din NYC (New York City) s-a declarat mulţumit şi a cerut ca drapelul Statului Islamic să fie agăţat în camera sa de spital. El a ucis 8 persoane şi a rănit grav altele 12. EL TREBUIE SĂ FIE CONDMNAT LA MOARTE!”, scrie Donald Trump în postarea sa pe Twitter.
Preşedintele american a evocat deja posibilitatea trimiterii lui Sayfullo Saipov – uzbecul de 29 de ani sosit în SUA în 2010 -la închisoarea din Guantanamo, baza americană din Cuba, controversat centru de detenţie pentru persoanele acuzate de implicare în acţiuni jihadiste.
Presupusul autor al atentatului din New York de marţi, Sayfullo Saipov, rănit după arestare şi spitalizat de atunci, a declarat anchetatorilor că este “mulţumit” de ceea ce a făcut şi a cerut instalarea unui steag negru al Statului Islamic în camera sa de spital.
Saipov a recunoscut că este autorul unor mesaje scrise în limba arabă în care era menţionat Statul Islamic, găsite în apropierea camionetei implicate în atentat de către anchetatori.
Inculpat pentru terorism, acestuia i-au fost deja aduse la cunoştinţă două capete de inculpare federală – violenţă şi distrugere de vehicule şi susţinere a unei organizaţii teroriste străine, delicte pentru care riscă închisoarea pe viaţă.
Procurorul din Manhattan, Joon Kim, a evocat în acelaşi timp o procedură care ar permite recurgerea la pedeapsa capitală în cazul său.
This post was last modified on 02/11/2017 08:21 08:21