Donald Trump vrea să plece în India

Publicat:

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, intenţionează să se ducă în India luna viitoare, ceea ce ar urma să fie prima sa vizită în cea mai mare democraţie din lume de la învestirea sa în funcţie, în urmă cu trei ani, au anunţat marţi surse informate citate de Reuters, potrivit agerpres.

Prim-ministrul indian Narendra Modi, care caută să construiască legături strânse cu Washingtonul, l-a invitat anterior pe Trump să ia parte la parada anuală de Ziua Republicii India la sfârşitul acestei luni, dar oficiali americani au explicat că perioada respectivă ar coincide cu discursul preşedintelui asupra Stării Uniunii.


Citeşte şi: Accident de metrou în Napoli (VIDEO)! Cel puţin 13 oameni sunt răniţi!

“Există o invitaţie deschisă pentru el (Trump) de a (efectua) vizita, ambele părţi lucrează la date”, a menţionat una dintre sursele citate.

O altă sursă a spus că Trump s-ar putea duce în India în a doua jumătate a lunii februarie şi că poate va vizita un al doilea oraş în afară de capitala naţională, New Delhi.

Ministerul de Externe indian nu a făcut imediat comentarii asupra vizitei propuse.

Vezi şi: Un autobuz plin cu pasageri a fost înghiţit brusc de o alunecare de teren (VIDEO). Şase oameni au murit!

India şi Statele Unite şi-au construit legături apropiate politice şi de securitate, dar în ultimii ani fricţiunile comerciale s-au amplificat. Trump a numit frecvent India drept una dintre ţările cu cele mai mari tarife din lume şi a retras o concesie comercială cheie din acest motiv.

Cele două părţi au încercat să elaboreze un nou pact comercial limitat de reducere a tarifelor, dar aceste negocieri s-au lovit de aspecte generale legate de confidenţialitate şi controlul datelor în ce priveşte comerţul electronic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

‘Munca la negru’ – Circa 1 800 de cazuri, înregistrate de la începutul anului

'Munca la negru' - Circa 1 800 de cazuri, înregistrate de la începutul anului Aproape 200 de mii de persoane din Republica Moldova muncesc nedeclarat,...

Atenție, șoferi! Deplasarea prin Punctul de trecere al Frontierei Costești va fi suspendată jumătate de zi

Atenție, șoferi! Deplasarea prin Punctul de trecere al Frontierei Costești va fi suspendată jumătate de zi Punctul de Trecere al Frontierei Costești – Stînca nu...

Majoritatea candidaților la prezidențiale dețin cetățenia altor state, chiar dacă nu toți au declarat acest lucru la CEC

Majoritatea candidaților la prezidențiale dețin cetățenia altor state, chiar dacă nu toți au declarat acest lucru la CEC Nu doar Alexandr Stoianoglo, candidatul susținut la...

UE plănuiește o restructurare radicală a bugetului comun

UE plănuiește o restructurare radicală a bugetului comun Comisia Europeană ar urma să restructureze radical bugetul comun, pentru a evita prea multă birocrație pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.