Donald Tusk este “convins că un compromis bun pentru toţi privind Brexit este în continuare posibil”

Publicat:

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat că “rămâne convins că un compromis bun pentru toţi privind ieşirea Marii Britanii este în continuare posibil”, potrivit unui comunicat dat publicităţii vineri seară, citat de AFP, scrie agerpres.

Donald Tusk, care reprezintă statele membre ale Uniunii, i-a răspuns astfel premierul britanic, Theresa May, care, mai devreme, acuzase UE că se află la originea “impasului” din negocierile referitoare la Brexit.


Citește și : Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a dat în judecată BBC pentru calomnie

“Poziţia Marii Britanii prezentată chiar înaintea şi în cursul reuniunii de la Salzburg a fost surprinzător de dură şi, de fapt, fără compromisuri”, a explicat el.

“În privinţa chestiunii irlandeze sau regulilor cooperării economice, propunerile Marii Britanii trebuie să fie reanalizate şi negociate din nou”, a reafirmat Donald Tusk, cum deja se exprimase cu o zi înainte în Austria.

Încercând să tempereze situaţia, preşedintele Consiliului European a subliniat că spune “aceste cuvinte în calitate de prieten apropiat al Marii Britanii şi sincer admirator al premierului Theresa May”.

Citește și : Gaza: Un mort, în confruntări între protestatari palestinieni şi militari israelieni

Joi, cei 27 de şefi de stat şi de guvern din UE, reuniţi la Salzburg (Austria) pentru un summit neoficial, au lansat un apel prim-ministrului Theresa May să îşi revadă propunerile pentru a finaliza negocierile asupra Brexitului, intrate în faza decisivă, dar în continuare blocate de problema irlandeză.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.