X

Donald Tusk ‘nu este convins’ de noua propunere a lui Boris Johnson

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a transmis joi, într-o postare pe Twitter, că ‘nu este convins’ de noua propunere a prim-ministrului britanic Boris Johnson cu privire la Brexit, transmite AFP, potrivit agerpres.

Mesajul lui Tusk pentru premierul britanic, cu care a discutat telefonic joi, a fost acela că ‘rămânem deschişi, dar deocamdată nu suntem convinşi’.

Citește și : PE respinge ‘în forma sa actuală’ planul propus de Johnson pentru un acord privind Brexitul

Aceasta a fost prima reacţie a preşedintelui Consiliului European la planul lui Boris Johnson prezentat miercuri Bruxelles-ului în tentativa de găsire a unui acord cu UE pentru evitarea unui ‘divorţ’ brutal.

În ce-l priveşte, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat că propunerea Londrei conţine ‘câteva puncte problematice’.

Donald Tusk a discutat joi şi cu prim-ministrul irlandez Leo Varadkar, căruia i-a transmis că UE ‘susţine pe deplin Irlanda’.

Planul înaintat de Boris Johnson prevede ca Irlanda de Nord să iasă din uniunea vamală europeană, la fel ca restul Marii Britanii, dar ca această provincie să aplice în continuare regulile europene în privinţa circulaţiei bunurilor, inclusiv a mărfurilor agro-alimentare, cu înfiinţarea unei ”zone de reglementare” pe insula Irlanda, sub rezerva acordului din partea legislativului şi a executivului nord-irlandez.

Citește și : Franţa, Marea Britanie şi Germania cer o reuniune a ONU după noul test cu rachetă nord-coreean

Parlamentul European, care va trebui să valideze un eventual acord, a comunicat joi că nu consideră că ‘propunerile de ultim moment formulate de guvernul britanic pe 2 octombrie, în forma lor actuală, pot forma baza unui acord faţă de care Parlamentul European şi-ar putea da acordul”.

Tags: Boris JohnsonbrexitDonald TuskJean-Claude Junckertwitter
Categorii: Diaspora