Donarea de avioane de luptă F-16 norvegiene Ucrainei nu se află pe agendă în acest moment (ministru norvegian)

Publicat:

Donarea de avioane de luptă F-16 norvegiene Ucrainei nu se află pe agendă în acest moment, a declarat joi ministrul norvegian al apărării, Arild Gram, transmite Reuters, potrivit agerpres

“În privinţa F-16, (…) nu se află pe agendă acum şi chiar nu vreau să fac speculaţii privind orice posibile viitoare donaţii”, a spus ministrul norvegian al apărării într-o conferinţă de presă cu omologul său britanic Ben Wallace, întrebat de un reporter dacă ţara sa va livra Ucrainei astfel de avioane de luptă.


Citește și :  Montana devine primul stat din SUA care interzice TikTok

Ministrul norvegian s-a aflat în Marea Britanie pentru semnarea, la Centrul pentru operaţiuni maritime de la baza militară Northwood, a unui acord de cooperare pentru contracararea ameninţărilor submarine în Atlanticul de Nord şi Marea Baltică şi pentru protejarea infrastructurilor energetice subacvatice, inclusiv gazoductele.

“Atacul asupra gazoductului Nord Stream a dus la o colaborare şi mai strânsă (…) pentru a detecta şi a ne apăra de ameninţări submarine şi a menţine securitatea în Atlanticul de Nord”, a subliniat Wallace.

Ameninţările împotriva cablurilor submarine au intrat în atenţia opiniei publice mai ales începând din septembrie 2022, când explozii deocamdată neexplicate au avariat conductele Nord Stream 1 şi 2, construite pentru a transporta gaz din Rusia în Germania via Marea Baltică.

Citește și : Mai mulţi nord-coreeni au reuşit să fugă în Coreea de Sud

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parlamentul din Irak vrea să dea o lege care permite căsătoria fetelor de la 9 ani

Parlamentul din Irak vrea să dea o lege care permite căsătoria fetelor de la 9 ani Un proiect de lege care ar permite căsătoria fetelor...

Un nou pachet de ajutoare americane în valoare de 125 de milioane de dolari pentru Ucraina

Un nou pachet de ajutoare americane în valoare de 125 de milioane de dolari pentru Ucraina Departamentul american al Apărării a anunţat acordarea de asistenţă...

Cum încearcă Rusia să respingă incursiunea ucraineană din Kursk

Cum încearcă Rusia să respingă incursiunea ucraineană din Kursk Luptele au făcut ravagii vineri în regiunea rusă Kursk, unde forțele ucrainene au lansat o ofensivă...

Oligarhul rus Oleg Deripaska cere o ‘încetare imediată şi necondiţionată a focului’ în Ucraina. Aleksandr Dughin este indignat: ‘O înjunghiere pe la spate pentru...

Oligarhul rus Oleg Deripaska cere o 'încetare imediată şi necondiţionată a focului' în Ucraina. Aleksandr Dughin este indignat: 'O înjunghiere pe la spate pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.