Dorian a lovit cu o forță catastrofală Bamahas! NICIODATĂ nu s-a mai întâmplat așa ceva – VIDEO

Publicat:

Uraganul Dorian, însoţit de ploi torenţiale şi vânturi cu viteze de până la 300 de kilometri la oră, a făcut ravagii, luni, în Bahamas, arhipelag din Caraibe pe care l-a lovit cu o intensitate fără egal în istoria sa, relatează AFP, potrivit agerpres.

Ciclonul îşi continuă traiectoria incertă către Statele Unite, unde autorităţile au ordonat evacuarea preventivă a sute de mii de persoane din zonele de coastă.


Citește și : Protestatarii din Hong Kong încearcă să blocheze drumul spre aeroport

Uraganul de categorie 5 – nivelul maxim pe scala Saffir-Simpson – considerat “catastrofal” de Centrul Naţional pentru Uragane din Statele Unite (National Hurricane Center – NHC), a atins duminică ţărmul la Elbow Cay, pe insulele Abacos din nord-vestul Bahamas, ţară care cuprinde circa 700 de insule.

“Ne aflăm în faţa unui uragan (…) cum nu am văzut niciodată în istoria Bahamas”, a declarat Hubert Minnis, prim-ministrul acestui arhipelag alcătuit din peste 700 de insule situat între Florida, Cuba şi Haiti. “Este probabil cea mai tristă zi din viaţa mea”, a adăugat el, în lacrimi.


În înregistrările video publicate pe site-ul de ştiri Tribune 242 din Bahamas se pot vedea valuri gigantice care au ajuns până nivelul acoperişurilor caselor de lemn şi ambarcaţiuni plutind pe apa tulbure, printre crengi, scânduri şi alte resturi.

Potrivit NHC, al cărui sediu se află în Miami, Dorian a egalat recordul, care data din 1935, al celui mai puternic uragan din Atlantic atunci când a ajuns la ţărm.

Nicio victimă nu a fost înregistrată până luni dimineaţă.

”Oamenii sunt încă traumatizaţi de Matthew (în 2016), dar acesta este şi mai rău”, a declarat pentru AFP Yasmin Rigby, care locuieşte în Freeport, pe insula Grand Bahama.

Ochiul ciclonului se afla luni la ora 2:00 GMT la 95 de kilometri est de Freeport şi se deplasa cu viteză foarte redusă spre vest, a declarat NHC, care a recomandat locuitorilor să rămână la adăpost. ”Nu ieşiţi din adăposturi în timpul trecerii ochiului (uraganului) deoarece viteza vântului va creşte rapid”, a avertizat institutul.

De la Casa Albă, preşedintele american, Donald Trump, a lansat un apel la cea mai mare vigilenţă în faţa acestui fenomen climatic “foarte, foarte puternic”.

“Rugaţi-vă pentru locuitorii din Bahamas”, a adăugat el pe Twitter.

După Bahamas, uraganul ar urma să se apropie de coasta de est a Floridei (sud-estul Statelor Unite) luni seară şi marţi, dar este dificil de prevăzut cu ce intensitate va lovi ”Statul Însorit”.

”Iniţial, ar fi trebuit să lovească direct Florida”, a amintit duminică preşedintele Donald Trump la întoarcerea la Casa Albă de la Camp David. ”Se pare că va urca spre Carolina de Sud şi Carolina de Nord. Georgia şi Alabama vor fi, de asemenea, lovite”, a adăugat el. ”Însă traiectoria lui s-ar putea modifica din nou”, a avertizat preşedintele Donald Trump care şi-a anulat călătoria programată în Polonia în acest weekend.

Guvernatorul din Carolina de Sud, Henry McMaster, a decretat stare de urgenţă în acest stat american. “Forţa şi caracterul imprevizibil al furtunii ne obligă să ne pregătim pentru toate scenariile posibile”, a declarat el. Oficialul a ordonat evacuarea obligatorie a coastelor statului, o măsură ce afectează circa 800.000 de locuitori.

Starea de urgenţă a fost deja decretată în Florida şi în 12 districte din statul Georgia. Această măsură permite o mai bună mobilizare a serviciilor publice din statele în cauză şi utilizarea, la nevoie, a fondurilor federale de ajutorare.

Măsura evacuării obligatorii a fost de asemenea decretată pentru regiunile costiere din Palm Beach şi Martin, în Florida, dar şi pentru şase comitate costiere din Georgia.

Locuitorii din Miami au respirat uşuraţi, însă au continuat să fie în alertă, iar distribuirea sacilor cu nisip pentru prevenirea inundaţiilor a continuat, notează AFP.

Guvernatorul republican din Florida, Ron DeSantis, a îndemnat populaţia locală “să rămână vigilentă”.

Statul Florida, al cărui teritoriu constă în principal într-o peninsulă din sud-estul Statelor Unite, se află în fiecare an în prima linie în calea furtunilor care se formează în sezonul uraganelor.

Citește și : Petrolierul iranian Adrian Darya pare să se îndrepte spre Siria

Cu un relief foarte plat, litoralul din Florida este ameninţat constant de riscul de creştere a nivelului apelor. Relieful din centrul peninsulei este caracterizat, de asemenea, prin altitudini foarte mici. Pentru locuitorii din Florida, principala ameninţare o reprezintă inundaţiile.

Potrivit unui ofiţer care coordonează intervenţiile, 12.000 de soldaţi au fost desfăşuraţi în Florida în aşteptarea uraganului Dorian.

Aeroportul din Orlando, unde aterizează turiştii care doresc să viziteze Disney World, urmează să se închidă luni dimineaţă la ora 6:00 GMT.

UPDATE: Uraganul Dorian a lovit luni dimineaţă insulele Great Abaco şi Grand Bahama din Bahamas, unde a luat pe sus acoperişuri, a răsturnat maşini şi a rupt cabluri de înaltă tensiune, iar nivelul în creştere al apelor ameninţa să acopere locuinţele, relatează Reuters.

Potrivit prognozelor, uraganul Dorian, a doua cea mai puternică furtună formată în Oceanul Atlantic, va afecta pe tot parcursul zilei arhipelagul din Caraibe, apoi se va deplasa către coastele Statelor Unite, unde autorităţile au dispus evacuarea a peste un milion de persoane din Florida, Carolina de Sud şi Georgia.

Uraganul de categorie 5 – nivelul maxim pe scala Saffir-Simpson – considerat “catastrofal” de Centrul Naţional pentru Uragane din Statele Unite (National Hurricane Center – NHC), a atins duminică ţărmul la Elbow Cay, pe insulele Abaco din nord-vestul Bahamas, ţară care cuprinde circa 700 de insule.

În urma trecerii ciclonului intens, cu deplasare lentă, pe insulele afectate au rămas structuri metalice răsucite şi bucăţi de lemn transformate în aşchii. Nu au fost înregistrate victime imediate, notează Reuters.

Rafalele de vânt, cu viteze de 322 de kilometri la oră, au distrus sau deteriorat peste 13.000 de locuinţe, a anunţat Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie. De asemenea, federaţia a indicat că sursele de apă este posibil să fie contaminate cu apă sărată, ceea ce face ca intervenţiile să fie cu atât mai urgente.

Locuitorii au publicat pe internet fotografii şi înregistrări video în care se poate observa nivelul ridicat al apelor în jurul caselor, iar NHC a avertizat că există riscul formării unor valuri de furtună de 5,5 până la 7 metri.

Efectele uraganului şi-au făcut deja simţită prezenţa în zonele de coastă ale statului Florida unde au fost consemnate valuri mari şi curenţi puternici.

La ora locală 05:00, Dorian se afla în zona insulei Grand Bahama, la circa 200 de kilometri distanţă de coastele statului Florida, şi se deplasa cu doar 2 kilometri la oră, în ciuda faptului că era însoţit de viteze ale vântului de 270 de kilometri la oră şi de rafale de 322 de kilometri la oră.

Potrivit NHC, al cărui sediu se află în Miami, Dorian a egalat recordul, care data din 1935, al celui mai puternic uragan din Atlantic atunci când a ajuns la ţărm.

De la Casa Albă, preşedintele american, Donald Trump, a lansat un apel la cea mai mare vigilenţă în faţa acestui fenomen climatic “foarte, foarte puternic”.

Guvernatorul din Carolina de Sud, Henry McMaster, a decretat stare de urgenţă în acest stat american. “Forţa şi caracterul imprevizibil al furtunii ne obligă să ne pregătim pentru toate scenariile posibile”, a declarat el. Oficialul a ordonat evacuarea obligatorie a coastelor statului, o măsură ce afectează circa 800.000 de locuitori.

Starea de urgenţă a fost deja decretată în Florida şi în 12 districte din statul Georgia. Această măsură permite o mai bună mobilizare a serviciilor publice din statele în cauză şi utilizarea, la nevoie, a fondurilor federale de ajutorare.

Măsura evacuării obligatorii a fost de asemenea decretată pentru regiunile costiere din Palm Beach şi Martin, în Florida, dar şi pentru şase comitate costiere din Georgia.

Potrivit prognozelor meteorologice, Dorian se va menţine la nivel de uragan în următoarele cinci zile şi va înainta spre nord-vest de-a lungul ori în apropierea coastelor SUA, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova Radu Savopol, cofondatorul rețelei de cafenele...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.