Dorin Junghietu, reafirmă la Kiev, prioritatea siguranței în proiectele nucleare: ‘Tragedia de la Cernobîl rămâne o lecție importantă!’

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, se află într-o vizită la Kiev și Cernobîl, alături de președinta Maia Sandu, pentru a marca 40 de ani de la catastrofa nucleară din 1986. Oficialul a subliniat că momentul este unul de reflecție, dar și de responsabilitate, atât pentru trecut, cât și pentru viitorul energetic al regiunii, transmite MOLDPRES.

„Suntem alături de Ucraina și onorăm memoria celor care au suferit, dar și a celor care continuă să protejeze vieți”, a declarat ministrul.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

Dorin Junghietu a evidențiat că tragedia de la Cernobîl rămâne o lecție importantă privind gestionarea riscurilor în domeniul energetic, dar și necesitatea respectării celor mai înalte standarde de siguranță. Potrivit acestuia, energia nucleară poate reprezenta o sursă sigură și fiabilă, cu emisii reduse, însă doar în condițiile unei administrări responsabile și transparente.

În acest context, ministrul a menționat că orice discuție privind dezvoltarea tehnologiilor nucleare în Republica Moldova sau participarea la proiecte regionale va avea în prim-plan siguranța cetățenilor.

„Energia nucleară poate fi sigură, fiabilă și cu emisii reduse atunci când este gestionată la cele mai înalte standarde. Pentru Republica Moldova, orice discuție despre tehnologii nucleare – inclusiv investițiile viitoare la Centrala de la Cernavodă sau reactoarele modulare mici – va avea în centru siguranța, transparența și, mai presus de toate, oamenii”, a subliniat oficialul.

Ministrul Energiei se află la Kiev alături de președinta Maia Sandu, care a avut o întrevedere cu omologul său ucrainean. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reafirmat sprijinul ferm pentru Ucraina în cadrul unei conferințe de presă comune susținute la Kiev alături de omologul său, Volodimir Zelensky. Vizita are loc într-un context marcat de noi atacuri rusești asupra orașelor ucrainene, dar și de comemorarea a 40 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Citeşte şi: Construcția liniei electrice aeriene Strășeni–Gutinaș, pe agenda discuțiilor ministrului Junghietu în cadrul vizitei de lucru la Washington

Tags: Junghietu
Politică