X

Dorin Recean, la 30 de ani de la adoptarea Constituției: Viitorul prosper al unei țări este suma alegerilor noastre comune”

Dorin Recean, la 30 de ani de la adoptarea Constituției: Viitorul prosper al unei țări este suma alegerilor noastre comune”

Aniversarea de astăzi coincide cu schimbările importante prin care trece societatea noastră acum, prin care construim cu fermitate calea noastră de integrare europeană. Declarația a fost făcută de către prim-ministrul Dorin Recean, de la tribuna Parlamentului, în cadrul ședinței solemne dedicate celebrării a 30 de ani de la adoptarea Constituției. 

În discursul său, șeful Executivului a reiterat importanța participării la exercițiul din 20 octombrie. „Referendumul constituțional pentru Moldova europeană va consfinți o dată și pentru totdeauna voința întregii țări de a fi parte a marii familii europene. Or, viitorul prosper al unei țări este suma alegerilor noastre comune, ale fiecăruia dintre noi”, a precizat premierul Dorin Recean.

Ziua Constituției Republicii Moldova este marcată anual pe data de 29 iulie. Legea Supremă a fost adoptată de Parlament la 29 iulie 1994 şi a intrat în vigoare la 27 august 1994.

Tags: Dorin Receanla 30 de ani de la adoptarea Constituției
Categorii: PoliticăȘtirile zilei