Dosarul lui Nicanor Ciochină: sesizarea privind neconstituționalitatea, recepționată de Curtea Constituțională

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicanor Ciochină în cadrul cauzei penale în care este judecat a fost înregistrată pe rolul Curții Constituționale, au anunțat miercuri, 14 ianuarie, reprezentanții Înaltei Curții, potrivit zdg.md.

Ciochină, fost primar de Boldurești, este învinuit că a lovit mortal un copil și a părăsit locul accidentului. Excepția a fost formulată în cadrul sesizării depuse de judecătoarea Lilia Lupașco.

Conform regulamentului Curții Constituționale, termenul de examinare a unei astfel de sesizări poate ajunge până la șase luni.

Anterior, reprezentanții Direcției Relații Externe a Curții au precizat că până marți, 13 ianuarie, ora 10:30, nu fusese recepționată nicio sesizare din partea magistratei Lupașco.

Tags: dosarulNicanor Ciochina
Justiţie