
BizWatchNigeria.Ng
Două avioane militare nigeriene au fost implicate într-un accident în timpul repetițiilor pentru un spectacol aviatic, au transmis vineri reprezentanții forțelor aeriene din Nigeria, adăugând că nicio persoană nu a fost rănită, relatează Reuters, potrivit mediafax.
„Confirmăm un incident aviatic în care au fost implicate două aeronave ale Forțelor Aeriene Nigeriene. Incidentul a avut loc în timpul repetițiilor pentru Ziua Independenței. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită”, a declarat Ibikunle Daramola, purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene.
Citește și : Indonezia : Tsunami pe insula Sulawesi
Mai mulți martori au raportat ciocnirea celor două avioane deasupra capitalei Abuja. Cel puțin una dintre aeronave s-a prăbușit pe un deal din districtul Mpape.
Un alt martor, Fabian Iduh, a declarat că a văzut patru persoane parașutându-se din aeronave.
Cetățenii din Nigeria vor sărbători în data de 1 octombrie 58 de ani de la obținerea independenței față de Marea Britanie.
Citește și : Viktor Orban: Din ce în ce mai puţini europeni se nasc şi tot mai mulţi străini sunt importaţi
This post was last modified on 28/09/2018 17:17 17:17