Două arestări pentru incendiul de amploare din Sankt Petersburg, soldat cu un mort şi trei răniţi

Publicat:

Două persoane au fost arestate în Rusia pentru incendiul de proporţii declanşat luni într-o fabrică istorică din Sankt Petersburg, care s-a soldat cu un mort şi trei răniţi în rândul pompierilor, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Incendiul s-a declanşat luni, la puţin timp după 12.30 (09.30 GMT), din motive încă necunoscute. Purtate de un vânt violent, flăcările s-au extins rapid în acest vast complex din cărămizi roşii.


Citește și: Israelul îşi redeshide şcolile pentru TOŢI elevii

“Se continuă acţiunile de stropire (…) şi lichidarea câtorva focare de incendiu. Pentru moment, focul afectează încă 500 de metri pătraţi”, a anunţat marţi într-un comunicat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă.

Comitetul de anchetă rus a anunţat reţinerea directorului manufacturii şi a adjunctului său, în cadrul unei anchete deschise pentru “neglijenţe care au provocat decesul” unei persoane.

Potrivit anchetatorilor, “un anumit număr de încălcări” în materie de siguranţă anti-incendiu au fost descoperite şi conducerea acestui complex “ştia perfect” că locul nu ar fi trebuit să fie ocupat.

“Inspecţiile efectuate în 2020 şi 2021 au dus la descoperirea a numeroase încălcări (…) Exploatarea acestei clădiri nu putea avea loc (…)”, a explicat Comitetul de anchetă.

Flăcările, vizibile luni din centrul istoric al fostei capitale imperiale ruse la peste 10 kilometri distanţă, au devastat peste 10.000 de metri pătraţi.

Un pompier care participa la operaţiunile de salvare a murit şi alţi trei au fost răniţi, dintre care doi se află în stare gravă, prezentând arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului, potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.

Citește și: Pandemia îi obligă pe thailandezi să sărbătorească Anul Nou fără tradiţionalele festivităţi

Este “incendiul cel mai grav din ultimii 19 ani” la Sankt Petersburg, potrivit site-ului de internet de informaţii locale Fontanka.

“Manufactura Nevski”, construită de un industriaş german în secolul al XIX-lea şi clasificat drept monument istoric regional, a fost multă vreme una dintre cele mai mari uzine textile din URSS şi a rămas parţial un sit industrial, restul fiind abandonat sau închiriat ca spaţiu comercial.

Exploziile sau incendiile accidentale soldate cu victime sunt relativ frecvente în Rusia, din cauza vechimii infrastructurii şi a nerespectării normelor de securitate. În decembrie, unsprezece persoane au murit într-un incendiu din interiorul unui cămin pentru bătrâni din regiunea Ural.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldova va avea 16 secţii de votare în România

Moldova va avea 16 secţii de votare în România Autoritățile din Republica Moldova vor deschide 16 secții de votare pe teritoriul României pentru alegerile prezidențiale...

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei Vești bune pentru șoferi. Amenda automată pentru lipsa rovinietei pe drumurile naționale ar putea dispărea....

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.