X

Două bănci ruseşti au fost incendiate în Ucraina

Sediile a două bănci cu capital rus din orașul ucrainean Liov au fost incendiate în cursul nopții de indivizi necunoscuți, au anunțat miercuri autoritățile locale, precizând că incendiile au fost stinse rapid de pompieri, informează agenția de știri Tass, transmite şi mediafax.

“Pe 28 noiembrie, în jurul orei 03:00, poliția a primit informații privind un incendiu la un sediu de bancă” din Liov, pentru ca “în jurul orei 03:30” să primească informații despre un al doilea incendiu.

Citeşte şi: Rusia îşi consolidează prezenţa militară în Crimeea prin amplasarea unui nou sistem S-400

Autoritățile au precizat că atacatorii au spart geamuri și au aruncat cocktailuri molotov în interiorul celor două instituții, provocând incendii care însă au fost stinse rapid de pompieri.

Poliția a deschis o anchetă și vinovații riscă între trei și zece ani de închisoare.

Mai mulți demonstranți ucraineni, inclusiv membri ai unor grupări naționaliste, s-au strâns luni dimineață în apropierea Consulatului Rusiei de la Liov și au dat foc la cauciucuri, în semn de protest față de sechestrarea de către Rusia a trei nave militare ucrainene în Marea Neagră.

Citeşte şi: Explozie puternică lângă o uzină chimică din China. 22 de oameni au murit! (FOTO/VIDEO)

Un miting similar s-a desfășurat tot luni și în apropierea Ambasadei Rusiei la Kiev, unde protestatarii au aruncat cu fumigene în perimetrul reprezentanței diplomatice și au incendiat o mașină a ambasadei.

Pe 25 noiembrie, ambarcaţiuni ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) au deschis focul asupra a trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând pe cei 24 de membri ai echipajelor. Cele trei nave militare ucrainene se aflau în largul fostei provincii ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014. Kievul a denunţat o “agresiune” a Rusiei.

Tags: bancicocktailuri MolotovincendiuLiovucraina
Categorii: Diaspora