X

Două cutremure s-au produs în sudul Filipinelor, soldate cu pagube materiale

Două cutremure produse marţi în sudul Filipinelor au provocat pagube materiale şi au determinat sute de săteni să-şi abandoneze locuinţele, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Primul seism cu magnitudinea 6, conform Institutului american de seismologie (USGS), s-a produs în jurul orei locale 14:00 (06:00 GMT), la câţiva kilometri de oraşul Maragusan din provincia muntoasă Davao de Oro, situată pe insula Mindanao, în sudul arhipelagului filipinez.

Citește și : Biden: Trebuie să cunoaştem istoria americană, ‘binele, dar şi răul’

În urma acestui seism, autorităţile locale nu au raportat victime sau pagube semnificative.

Un al doilea cutremur cu magnitudinea 5,6 a lovit oraşul vecin New Bataan aproape trei ore mai târziu, provocând prăbuşirea mai multor case.

Un oficial al Agenţiei de gestionare a dezastrelor din New Bataan, Lynne Dollolasa, a declarat că aproape 300 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele în satul Andap, unde “un anumit număr de case s-au prăbuşit”.

Circa 100 de persoane aflate într-un centru comercial din oraşul Tagum, în provincia vecină Davao de Nord, au fost rănite de bucăţi de sticlă în timp ce fugeau din clădire, a declarat un purtător de cuvânt al provinciei, Jay Suaybaguio.

Fotografii postate pe contul de Facebook al Agenţiei pentru gestionarea dezastrelor din Davao du Nord arătau bucăţi de tavan prăbuşite în interiorul Tagum Mall, pagube atribuite “consecinţelor legate de cutremur”.

Autorităţile din Davao du Nord au suspendat marţi şi miercuri activitatea angajaţilor, precum şi cursurile în şcoli, pentru a permite verificarea clădirilor publice şi a infrastructurii.

Primul cutremur a durat aproximativ 30 de secunde şi a fost urmat de replici, a declarat Stephanie Clemen, şeful poliţiei din Tagum, la circa 40 de kilometri de Maragusan.

Citește și : Taiwanul avertizează cu privire la ‘intrarea bruscă’ a armatei chineze în apropierea insulei

Cutremurele de pământ se produc aproape zilnic în Filipine, o ţară aflată în “Cercul de Foc al Pacificului”, o zonă cu o intensă activitate seismică şi vulcanică.

Ultimul seism puternic s-a produs în nordul Filipinelor în octombrie. Cu magnitudinea de 6,4, cutremurul a lovit oraşul Dolores din provincia muntoasă Abra, provocând rănirea mai multor persoane, distrugerea mai multor clădiri şi întreruperea electricităţii în cea mai mare parte a regiunii.

Tags: cutremurDavao De Orofilipineinsula MindanaoMaragusanUSGS
Categorii: Știrile zilei