Două deputate ale ‘Partidului Nostru’ au renunțat la mandate

Două deputate din fracțiunea „Partidul Nostru”, Nina Cereteu și Stela Onuțu, au renunțat la mandatele de deputat. Anunțul a fost făcut miercuri, 12 noiembrie, la ședința Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, care a luat act de cererile acestora, transmite Moldpres.

Nina Cereteu și Stela Onuțu au intrat în Parlament pe lista Partidului Nostru, după ce anterior au fost alese primar în orașele Drochia și Glodeni. În locul lor ar urma să ajungă în Legislativ supleanții de pe lista formațiunii, Constantin Cuiumju, neafiliat politic, și Alexandr Severin, primarul de Fălești, membru al Partidului Nostru.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

În aceeași ședință, Comisia juridică a avizat numirea lui Victor Agrici în funcția de secretar general al Parlamentului.

La sfârșitul lunii octombrie, opt deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au depus cereri de demisie. Cinci dintre aceștia au părăsit Legislativul pentru a se alătura noului Guvern condus de Alexandru Munteanu, iar Dorin Recean și Artur Mija și-au suspendat activitatea politică.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

This post was last modified on 12/11/2025 17:46 17:46

Tags: deputatePartidul Nostru
Politică