Două elicoptere ale marinei japoneze s-au prăbuşit în mare

Două elicoptere ale marinei japoneze s-au prăbuşit în mare

Două elicoptere ale marinei japoneze s-au prăbuşit în mare în timpul unui exerciţiu, a anunţat duminică Ministerul japonez al Apărării, adăugând că a fost găsit cadavrul a cel puţin unul dintre cei opt membri ai echipajului, notează Reuters și News.ro.

Cele două elicoptere SH-60 efectuau sâmbătă seara un exerciţiu de luptă antisubmarin în apropierea insulei Torishima din arhipelagul Izu, în Marea Filipinelor.

Ministrul Apărării al Japoniei, Minoru Kihara, a declarat într-o conferinţă de presă că a fost lansată o anchetă pentru a determina circumstanţele incidentului.

Citește și: Pe aeroportul din Iași s-a activat Planul Roșu: alertă cu bombă la bordul unui avion care venea de la Londra

Înregistrările de zbor ale celor două aeronave au fost găsite la o distanţă mică una de cealaltă, ceea ce sugerează că cele două elicoptere s-au ciocnit, a adăugat el.

Forţa maritimă japoneză de autoapărare şi paza de coastă îi caută pe cei şapte membri ai echipajului.

This post was last modified on 21/04/2024 20:02 20:02

Tags: elicoptereForţa maritimă japonezămare
Social