X

Două explozii la Mogadishu, la două săptămâni după atacurile soldate cu moartea a peste 350 de persoane

Două explozii au avut loc, sâmbătă, la Mogadishu, capitala Somaliei, la două săptămâni după atacurile soldate cu moartea a peste 350 de persoane, informează BBC.

UPDATE: Modul de acţiune – detonarea unei bombe, urmată de atac armat în interiorul clădirilor – este specific islamiştilor shabab, care au revendicat atentatul de sâmbătă. “Ţintele noastre au fost miniştri şi oficialităţi ale serviciilor de securitate care se aflau în hotel. Luptăm în interior”, a afirmat Abdiasis Abu Musab, purtător de cuvânt al grupării.

___

Prima explozie, cauzată de o maşină-capcană, a avut loc în apropierea unui hotel, iar a doua în împrejurimile fostului sediu al parlamentului.

Deocamdată nu s-a anunţat dacă s-au înregistrat victime.

La 14 octombrie, două atentate cu maşini capcană au avut loc în faţa unui hotel din Mogadishu şi în cartierul Madina, fiind soldate cu moartea a 358 de persoane.

Atentatele nu au fost revendicate, dar, potrivit mai multor informaţii, ar fi fost conduse de gruparea de islamişti somalezi Al Shabbab, care are legături cu Al-Qaïda.

Tags: Abdiasis Abu MusabAl QaidaAl Shabbabexploziejihadisti somaleziMadinaMogadishu
Categorii: Știrile zilei