Două femei au rămas fără 325.000 de euro, după ce au crezut că au o „relație sentimentală” cu Brad Pitt

Publicat:

Două femei au rămas fără 325.000 de euro, după ce au crezut că au o „relație sentimentală” cu Brad Pitt

Poliţia spaniolă a arestat cinci persoane acuzate că au înşelat două femei cu 325.000 de euro, dându-se drept starul hollywoodian Brad Pitt pe internet, relatează The Guardian.

Suspecţii au luat legătura cu femeile pe o pagină de internet destinată fanilor actorului laureat al premiului Oscar şi le-au făcut să creadă că „au o relaţie sentimentală cu el”, a anunţat, luni, Guardia Civil din Spania.


Prezentându-se drept Pitt, membrii bandei le-ar fi încurajat apoi pe femei să investească în diverse proiecte care nu existau.

Una dintre femei, din regiunea sudică Andaluzia, a fost înşelată cu 175 000 de euro, în timp ce cealaltă, din nordul Ţării Bascilor, a pierdut 150 000 de euro.

„Infractorii cibernetici, pentru a captura victimele, le-au studiat reţelele sociale şi le-au făcut un profil psihologic, descoperind astfel că ambele femei erau două persoane vulnerabile, lipsite de afecţiune şi aflate într-o stare de depresie”, a declarat poliţia.

„De asemenea, au folosit platforme de mesagerie instantanee pentru a schimba mesaje şi e-mailuri cu cele două femei până când au ajuns într-un punct în care au crezut că discută prin WhatsApp cu însuşi Brad Pitt, care le-a promis o relaţie romantică şi un viitor împreună”, a precizat sursa citată.

Poliţia a arestat cinci persoane în regiunea sudică Andaluzia, inclusiv presupuşii lideri ai grupării.

Ei au percheziţionat cinci locuinţe în cadrul operaţiunilor lor, confiscând mai multe telefoane mobile, carduri bancare, două calculatoare şi un jurnal „în care erau notate frazele folosite de escroci pentru a-şi înşela victimele”.

Poliţiştii au reuşit să recupereze 85 000 de euro înşelaţi de la cele două femei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parteneriat strategic pentru modernizarea agriculturii, încheiat la Chișinău

Parteneriat strategic pentru modernizarea agriculturii, încheiat la Chișinău Un parteneriat strategic pentru modernizarea agriculturii a fost încheiat astăzi la Chișinău de către miniștrii agriculturii al...

Curs valutar oficial al BNM pentru 3 octombrie 2024

Curs valutar oficial al BNM pentru 3 octombrie 2024 Leul moldovenesc se depreciază în raport cu dolarul american și se apreciază în raport cu euro...

ANSA retrage din comerț două tipuri de condimente

ANSA retrage din comerț două tipuri de condimente Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), retrage din comerț mai multe loturi de nucă de muscat măcinată...

PROGNOZA METEO: Vreme frumoasă și ără precipitații în toată țara

PROGNOZA METEO: Vreme frumoasă și ără precipitații în toată țara Vremea va continua să se încălzească în următoarele 24 de ore, fără precipitații în toată...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.