Două femei condamnate la moarte în Arabia Saudită au fost lăsate să revină în ţara natală

Publicat:

Două servitoare indonezience condamnate la moarte în Arabia Saudită pentru că ar fi practicat vrăjitoria împotriva angajatorilor lor au revenit miercuri în Jakarta, după ce au obţinut o pedeapsă mai uşoară, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe al Indoneziei, informează AFP, potrivit agerpres.

Sumartini şi Warnah, care au ambele câte un singur nume, s-au întors în Jakarta după ce au stat mai mult de zece ani la închisoare în Arabia Saudită, a confirmat un purtător de cuvânt al ministerului. Cele două femei au fost condamnate la moarte în 2009 de un tribunal din Riad, dar şi-au văzut comutată pedepsele la închisoare, după ani de negocieri între Jakarta şi regatul petrolier.


Citeşte şi: Americanii au ucis mai mulţi civili afgani decât au făcut-o talibanii

“După negocieri dificile, ambasada a reuşit să convingă guvernul saudit să lase femeile să se întoarcă în patria lor”, a anunţat ambasadorul Indoneziei în Arabia Saudită, Agus Maftuh Abegebriel.

Arabia Saudită, monarhie ultraconservatoare, a recurs în mod masiv la execuţii. Marţea aceasta, ţara a executat 37 de saudiţi condamnaţi pentru terorism, crescând la 100 numărul total al persoanelor executate anul acesta, potrivit agenţiei de presă saudite.

Poliţia religioasă saudită, însărcinată să verifice respectarea regulilor de practică a islamului în ţară, le-a arestat pe cele două femei pentru presupuse fapte de vrăjitorie. Sumartini a fost acuzată că l-a făcut să dispară pe fiul de 17 ani al angajatorului său recurgând la “magie neagră”. Ulterior, acesta a fost găsit în viaţă. La rândul său, Warnah i-ar fi făcut vrăji primei soţii a angajatorului său şi a fost declarată vinovată de îmbolnăvirea acesteia, au raportat mas-media indoneziene.

Citeşte şi: Bilanţul atacurilor din Sri Lanka a ajuns la 359 de morți; Explozie controlată în apropiere de un cinematograf în Colombo

Apărătorii indonezieni ai drepturilor omului au cerut de ani de zile eliberarea celor două femei şi au organizat manifestaţii în timpul vizitei regelui Salman bin Abdulaziz Al Saud, în 2017.

Indonezia s-a plâns de nenumărate ori de rele tratamente aplicate cetăţenilor săi angajaţi în străinătate. În 2015, ea a interzis recrutarea de menajere indoneziene în 21 de ţări din Orientul Mijlociu. Această decizie a intervenit după ce Arabia Saudită a executat două indonezience fără ca Riadul să fi informat familiile lor sau serviciile consulare indoneziene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Viitorul Terrei, trădat de o planetă aflată la 4.000 de ani lumină de sistemul nostru solar

Viitorul Terrei, trădat de o planetă aflată la 4.000 de ani lumină de sistemul nostru solar În circa cinci miliarde de ani, Soarele va intra...

Cele mai importante stațiuni de schi din Europa se confruntă cu o ‘amenințare existențială’ din cauza crizei climatice

Cele mai importante stațiuni de schi din Europa se confruntă cu o 'amenințare existențială' din cauza crizei climatice Cele mai importante stațiuni de schi din...

Începe ‘sezonul’ Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024

Începe 'sezonul' Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024 Premiile Nobel din 2024 vor fi decernate începând cu 8 octombrie, când Academia Regală...

Ambalajele alimentare pot conține substanțe chimice asociate cancerului de sân – studiu

Ambalajele alimentare pot conține substanțe chimice asociate cancerului de sân - studiu Un nou studiu realizat de Food Packaging Forum Foundation din Elveția a identificat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.