X

Două gropi comune au fost descoperite vineri în vestul provinciei Raqqa, Siria

Două gropi comune, conţinând cadavrele a zeci de civili şi militari sirieni asasinaţi de jihadiştii din gruparea Stat Islamic (SI), au fost descoperite vineri în vestul provinciei Raqqa, a indicat agenţia oficială siriană Sana, preluată de AFP.

“Două gropi comune au fost descoperite astăzi în vestul provinciei Raqqa, acolo fiind găsite cadavrele a zeci de martiri civili şi militari, executaţi de organizaţia teroristă Daesh (acronimul arab al SI) atunci când controla regiunea”, a precizat vineri Sana, conform agerpres .

Corpurile au fost dezgropate în baza informaţiilor furnizate de populaţie, în apropiere de localitatea Wawi, în estul ţării, a adăugat sursa citată.

Citește și : Stat Islamic a revendicat atacul asupra bisericii Sf.Mina din Cairo

Operaţiunile ar putea dura “mai multe zile, din cauza suprafeţei vaste a celor două gropi comune”, potrivit unei surse din cadrul apărării civile siriene.

SI a comis multiple abuzuri în teritoriile pe care le-a cucerit începând cu anul 2014, orchestrând execuţii în masă, decapitări şi alte atrocităţi.

În decembrie 2014, cadavrele a 230 de persoane executate de SI au fost descoperite într-o groapă comună din provincia Deir Ezzor (est). În iunie 2015, jihadiştii au ucis în trei zile peste 200 de civili, printre care femei şi copii, în oraşul Kobane, înainte de a fi respinşi de forţele kurde.

Tags: cadavreciviliDaeshgropi comune\jihadistimilitariRaqqaSanastat islamic
Categorii: Sinteze