
Reuters
Membri a două grupuri infracţionale internaţionale, care vindeau maşini furate sau deturnate cu documente şi numere de înmatriculare false, au fost inculpaţi în Ungaria, relatează miercuri MTI, potrivit agerpres.
Un membru italian al unui grup internaţional format din infractori de naţionalitate italiană, ungară, română şi libiană a fost acuzat că ar fi furat şi deturnat autoturisme de mare valoare în perioada 2017-2019, a anunţat miercuri parchetul din comitatul Bacs-Kiskun.
Citeşte şi: Ucraina vrea să obţină 15-20 de miliarde de dolari de la FMI – Black News
Mai multe autoturisme au fost închiriate în Italia cu documente false, iar apoi trimise intermediarului italian al bandei. Acesta trimitea fotografii cu respectivele maşini românului din bandă, care aranja ca maşinile pe care le alegea să fie conduse în Ungaria de un alt membru italian al bandei.
Membrii libian şi ungar al bandei obţineau maşinile cu mult sub preţul pieţei şi apoi le vindeau la preţul pieţei sau aproape de acesta cu certificate de înmatriculare false şi documente întocmite pe baza unor contracte de vânzare false.
Un membru al unui alt grup infracţional a fost inculpat pentru vânzarea de maşini industriale şi tractoare furate în Ungaria. Banda formată din cinci persoane a obţinut unele dintre vehicule la o treime din preţul lor de piaţă înainte de a le vinde la suprapreţ.
Cele două grupuri au colaborat la vânzarea a 11 maşini de mare valoare şi a opt vehicule industriale timp de doi ani.
Citeşte şi: Rusia a capturat cea mai mare centrală electrică pe cărbune din Ucraina – VIDEO – Black News
Anchetatorii au confiscat vehiculele de la cumpărătorii lor din Ungaria.
Parchetul local din Bacs-Kiskun a inculpat 14 persoane, acuzate de vânzarea de bunuri furate, fals în documente publice, abuz de identificare unică şi fraudă.