X

Două jurnaliste AGRESATE de ‘vestele galbene’ din Franța

Două jurnaliste de la France 2 Montpellier au declarat, sâmbătă, pentru AFP, că au fost agresate de manifestanţi în veste galbene în timp ce transmiteau informaţii de la protestul de la Boulou, localitate din apropierea frontierei cu Spania, scrie news.ro .

Anne Domy, redactor, şi Audrey Guiraud, fotoreporter, se aflau în momentul agresiunii în apropierea staţiei de taxare de pe autostrada A9, la Boulou, blocată parţial de manifestanţi pe parcursul zilei de sâmbătă.

Citește și : Columbia: Un fost lider FARC, ucis de forțele de securitate

“Totul a degenerat după-amiază, când forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţi şi când a avut loc o busculadă din cauza panicii. Eu şi colega mea am fost urmărite, prinse şi lovite de o mulţime de manifestanţi care ne-a încercuit. ‘Vândute’, ‘nu faceţi nimicaltceva decât să traficaţi realitatea’, ţipau furioşi cei cu vestele galbene, atât femei cât şi bărbaţi”, a declarat Anne Domy.

Cele două jurnaliste spun că au fost salvate de un manifestant care s-a interpus între ele şi agresori, astfel că au putut să fugă, “sub o ploaie de insulte”.

Jurnalistele au depus plângere după incidentul de la Boulou.

Citește și : Italia refuză să primească circa 310 de migranţi salvaţi de pe Marea Mediterană

Tags: Anne DomyAudrey GuiraudBoulouFrance 2frontierajurnalistemanifestantispania
Categorii: Diaspora