Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma precipitațiilor abundente din sud-estul Spaniei

Publicat:

Două persoane în vârstă de 70 de ani au murit în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale care s-au abătut asupra sud-estului Spaniei, au anunţat joi serviciile de urgenţă citate de AFP, potrivit agerpres.

“Decesul a două persoane a fost confirmat, un cuplu de 70 de ani a cărui maşină a fost luată de ape (…) la Caudete”, o localitate din Castilla-La Mancha, au informat pe Twitter serviciile de urgenţă locale.


Citește și : Israelul este sigur că americanii îşi vor păstra politica de sancţiuni împotriva Iranului

În provinciile învecinate, Valencia şi Murcia, numeroase şcoli au fost închise din cauza intemperiilor şi sute de mii de elevi au rămas acasă. Autorităţile regiunii Valencia au ordonat din precauţie închiderea centrelor şcolare din 84 de municipalităţi în care învaţă în total 255.000 de copii.

La Murcia, pe lângă şcoli şi licee, au fost închise şi centrele universitare.

Precipitaţiile abundente au provocat haos pe străzi şi au perturbat transportul public, iar râul Clariano s-a revărsat inundând locuinţe şi determinând evacuarea zonelor învecinate, au indicat serviciile pentru intervenţii de urgenţă.

În înregistrările video distribuite de serviciul naţional de meteorologie AVAMET pot fi văzute maşini luate de viituri în Moixent şi torenţi ce au înghiţit localitatea învecinată Ontinyent, care s-a confruntat cu cele mai abundente precipitaţii de după anul 1917, după cum a notat agenţia.

Conform prognozelor AEMET, codul roşu de vreme severă se menţine pentru întreaga zi de joi în provinciile Alicante, Valencia şi Murcia, precum şi în provinciile Almeria şi Andaluzia, din sudul ţării.

Citește și : Doi minori acuzaţi pentru provocarea incendiilor de vegetaţie din Australia

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.