X

Două posturi de televiziune sancționate cu 75 000 de lei

Două posturi de televiziune sancționate cu 75 000 de lei

Posturile de televiziune One TV și Star TV au fost amendate cu 75 000 de lei, în ședința de azi a Consiliului Audiovizualului, pentru că au avut insuficiente programe locale, în primă difuzare și în orele de maximă audiență.

Citește și Statul urmează să exproprieze 900 de terenuri pentru construcția Liniei electrice Vulcănești-Chișinău

One TV și Star TV, clasificate ca naționale, aveau obligația să transmită câte cel puțin 8 ore de programe locale pe zi, iar TV9, clasificat ca privat local, cel puțin 2 ore zilnic.

Controlul CA a atestat că Star TV a dat cu peste 45 de ore mai puține programe realizate în Republica Moldova decât ar fi urmat potrivit legii. În primă difuzare a avut cu peste 23 de ore mai puține programe locale. În orele de maximă audiență a transmis cu peste 31 de ore mai puține programe autohtone. Amenzile au constituit câte 14 000 de lei pentru fiecare încălcare.

În același timp, One TV a difuzat cu aproximativ 11 ore mai puține programe locale decât era prevăzut de Codul serviciilor media audiovizuale la art. 4 alin. (3) lit. c). În primă difuzare și în orele de maximă audiență a avut cu aproape 8 ore mai puține programe locale în fiecare caz. Postului i-au fost aplicate trei amenzi a câte 11 000 de lei.

Totodată, TV9 a respectat prevederile art. 4 referitoare la programele locale.

Serviciile media au fost monitorizate în perioada 24-30 ianuarie 2024. Pe motiv că nu au prezentat înregistrările programelor solicitate pentru intervalele anterioare supuse controlului, în ședința din 26 ianuarie 2024, acestea au fost amendate cu câte 5000 de lei fiecare.

Tags: 2 posturi de televiziunesancționate
Cultură și Media