X

Două rachete ruseşti au zburat ‘periculos de aproape’ de o centrală nucleară din sudul Ucrainei

Două rachete ruseşti din cele patru lansate sâmbătă de forţele ruse au zburat “periculos de aproape” de o centrală nucleară din sudul Ucrainei, a declarat organismul de stat care administrează centralele nucleare ale ţării, potrivit The Guardian, scrie news.ro .

Energoatom spune că sâmbătă, la orele locale 8.25 şi 8.27, două rachete de croazieră au fost înregistrate zburând pe lângă centrala nucleară din regiunea Mikolaiv, aflată la circa 130 de kilometri nord de coasta ucraineană a Mării Negre.

Citește și : Zelenski aşteaptă ajutor militar suplimentar de la Occident

Sâmbătă dimineaţă, oficialii militari ucraineni au declarat că patru rachete Kalibr au fost lansate din Marea Neagră, iar două dintre ele au fost interceptate de sistemele de apărare aeriană.

“Ameninţarea de a lovi reactorul, cu posibile consecinţe – un dezastru nuclear, a fost din nou ridicată”, a declarat Energoatom. “Acesta este un alt act de terorism nuclear al Federaţiei Ruse, care ameninţă securitatea întregii lumi!”, a afirmat Energoatom.

De asemenea, organismul a făcut apel la Autoritatea Internaţională pentru Energie Atomică să ia “toate măsurile posibile pentru a opri terorismul nuclear rusesc” şi să instituie “o zonă de interdicţie aeriană deasupra tuturor instalaţiilor nucleare din Ucraina”.

Citește și : Viktor Orban: Europa ‘pluteşte în derivă’ în războiul din Ucraina

 

Tags: marea neagraMikolaivracheteucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina