Două refugii care permit ascensiunea pe Mont-Blanc se vor redeschide în urma ameliorării condiţiilor climatice

Publicat:

Două refugii care permit ascensiunea pe Mont-Blanc, închise la începutul lui august din cauza ”pericolului mortal” legat de căderi de pietre în perioada de secetă, se vor redeschide sămbătă în urma ameliorării condiţiilor climatice, a anunţat miercuri un ales local, informează AFP, potrivit agerpres.

Pe 5 august, refugiile franceze din Tęte Rousse şi Goűter nu au mai primit vizitatori după ce canicula provocase căderi de pietre timp de mai multe săptămâni.


Citește și : Londra RESTRICŢIONEAZĂ folosirea apei

”Sfârşitul caniculei şi ceva precipitaţii au marcat o schimbare importantă în condiţiile climatice” ale celui mai înalt vârf din Europa Occidentală, aducând o ”mai mare stabilitate a muntelui”, a explicat într-un comunicat Jean-Marc Peillex, primarul din Saint-Gervais, o comună situată în Mont-Blanc, masiv cu o altitudine de 4.807 metri.

”Această situaţie permite a lua în considerare redeschiderea refugiilor Tęte Rousse şi Goűter începând de sâmbătă 20 august, cu excepţia însă a taberei de bază Tęte Rousse”, potrivit aceleiaşi surse.

O expediţie de recunoaştere realizată de ghizii locali destinată ”cunoaşterii stării Aiguille şi a culoarului Goűter” a permis ”degajarea câtorva blocuri instabile” care ”au fost reperate de mai mulţi ani”, potrivit primarului.

”Evident, asta nu înseamnă că nu mai există niciun risc”, a avertizat primarul din Saint-Gervais.

Deşi ascensiunea a fost descurajată începând cu mijlocul lui iulie, sunt numeroşi cei care se aventurează spre vârf în ciuda avertizărilor. Acest traseu nu este ”un loc de antrenament pentru drumeţi în pantaloni scurţi şi teneşi, care nu au suficiente globule roşii în sânge”, potrivit primarului din Saint-Gervais.

Citește și : Un comisar european denunţă declaraţia lui Mahmoud Abbas despre Holocaust: ‘Este INACCEPTABILĂ!’

Iritat de nepăsarea ”acestor candidaţi la moarte”, care ignoră avertizările de securitate, alesul a anunţat în vara aceasta, sub forma unei glume, intenţia de a le cere alpiniştilor amatori o cauţiune de 15.000 de euro – o sumă care ”corespunde costului mediu al unei operaţiuni de salvare (10.000 de euro) şi a costurilor de înmormântare a victimei (5.000 de euro)”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor Elvețian de origine turcă care acum doi ani și-a ucis cu deosebită cruzime...

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.