Două reuniuni secrete Venezuela-SUA la New York (Maduro)

Ministrul de Externe al Venezuelei, Jorge Arreaza, s-a întâlnit recent în două rânduri la New York cu reprezentantul special al SUA pentru Venezuela, Elliott Abrams, a declarat preşedintele venezuelean Nicolas Maduro într-un interviu acordat agenţiei de presă AP, relatează AFP, scrie Agerpres.

“Cu Elliott Abrams, noi am avut deja două reuniuni la New York”, a declarat Nicolas Maduro. Întâlnirile dintre Jorge Arreaza şi Elliott Abrams au durat ”două ore prima oară şi trei ore a doua oară, acum câteva zile”, a precizat el.

Citește și : Procurorul special Robert Mueller cere 24 de ani de închisoare în dosarul lui Donald Trump

Liderul socialist s-a declarat pregătit să se întâlnească el însuşi cu Elliott Abrams. “L-am invitat pe Elliott Abrams în Venezuela. În privat, în public, în secret (…)”, a spus el.

Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, nu a confirmat aceste întrevederi, dar a declarat vineri că nu este nou faptul că Nicolas Maduro ”a declarat public că doreşte dialog cu Statele Unite” .

Totuşi, a adăugat el, aceasta “arată că el (Nicolas Maduro) înţelege în fiecare zi mai mult faptul că poporul venezuelean respinge modelul său şi că preşedintele interimar (Juan) Guaido este liderul constituţional al acestei ţări şi va conduce Venezuela şi poporul său spre alegeri libere”.

Citește și : Erdogan: Turcia nu a dezvăluit încă tot ceea ce ştie în cazul Khashoggi

Citeşte şi: Nigel Farage iese la atac: 'Lumea ar trebui să se intereseze mai mult despre cine este cu adevărat George Soros'

This post was last modified on 16/02/2019 08:37 08:37

Tags: Elliott AbramsGuaidoMike PompeosecretSUAVenezuela
Categorii: Știrile zilei