Două tragedii aviatice în doar câteva luni. Probleme mari pentru Boeing 737 MAX 8

Publicat:

Pentru a doua oară în câteva luni, un model Boeing 737 MAX 8 s-a prăbuşit la câteva minute după decolare. Securitatea acestui avion, centrală în strategia producătorului american, este acum pusă la îndoială, China devenind prima ţară care suspendă toate zborurile cu acest tip de aparat, comentează luni France Presse, potrivit agerpres.

Biroul chinez al aviaţiei civile a precizat că această măsură intră în vigoare de luni, ora locală 18:00 (10:00 GMT) ‘cu scopul de a garanta securitatea zborurilor’.


Citește și: Maduro decretează o nouă zi liberă în Venezuela

De asemenea, Ethiopian Airlines a anunţat luni că a decis să consemneze la sol toate avioanele Boeing 737 MAX pe care le are în dotare, a doua zi după prăbuşirea unuia din aparatele de acest tip, accident soldat cu 157 de victime.

La sfârşitul lunii octombrie, un aparat de tip Boeing 737 MAX 8 al companiei indoneziene Lion Air s-a prăbuşit în Marea Java într-un accident în care au decedat toţi cei 189 de pasageri şi membri ai echipajului.

‘Este vorba de acelaşi tip de avion. La fel ca în cazul Lion Air, accidentul s-a produs la puţin timp după decolare şi piloţii au transmis mesaje pentru a spune că întâmpină probleme, iar apoi a urmat căderea avionului. Este greu de spus că acesta nu seamănă cu primul accident’, afirmă un expert în domeniul aeronautic, sub rezerva anonimatului.

Autorităţile chineze menţionează şi ele ‘similitudini’ între cele două accidente. Exploatarea tipului de avion 737 MAX 8 va fi reluată atunci când autorităţile americane şi Boeing vor atesta ‘măsurile luate pentru a garanta în mod eficient securitatea zborurilor’, au precizat ele.

Citește și: Trump cere 8,6 miliarde de dolari în plus pentru zidul de la frontiera cu Mexicul

Pentru moment se ştie că ‘pilotul a menţionat că are dificultăţi şi că voia să se întoarcă’ şi că ‘i s-a permis’ să revină la Addis Abeba, a indicat directorul executiv al Ethiopian Airlines, Tewolde GebreMariam, într-o conferinţă de presă.

Condiţiile meteorologice erau bune duminică dimineaţă la Addis Abeba şi, în domeniul aeronautic, Ethiopian Airlines este considerată o companie serioasă.

‘Acestea sunt doar similitudini şi comparaţia se opreşte aici de vreme ce nu avem informaţi fiabile în acest stadiu’, a avertizat la rândul său Michel Merluzeau, directorul Aerospace&Defence market Analysis.

Citește și: Tragedie aviatică în Etiopia. Pasageri de peste 30 de naţionalităţi la bordul avionului Boeing 737 prăbuşit

Doar datele de zbor şi conversaţiile din cockpit conţinute în cele două cutii negre ale aeronavei ar putea oferi dovezi concrete cu privire la cauzele exacte ale accidentului: probleme tehnice, eroare de pilotaj sau combinaţia mai multor factori.

De la accidentul Lion Air, modelul 737 MAX a ridicat totuşi numeroase întrebări în comunitatea aeronautică, în timp ce acest program a întâmpinat probleme în timpul dezvoltării sale.

Producătorul de aeronave Boeing a decis chiar să suspende în mai 2017 toate zborurile de testare din cauza unei probleme de calitate a motorului produs de CFM, un joint-venture între General Electric american şi Safran francez.

La sfârşitul lunii ianuarie, au fost livrate doar 350 de exemplare ale noului bireactor din cele 5.011 comenzi înregistrate de Boeing, adică o carte de comenzi echivalentă cu mai mult de şapte ani la ritmul de producţie actual.

Citește și : Un autobuz a explodat în centrul orașului Stockholm

Acest nou accident reprezintă o lovitură dură pentru Boeing a cărui familie MAX de aeronave de curse medii este o versiune remotorizată 737, un bestseller din toate timpurile cu peste 10.000 de exemplare produse.

‘MAX este un program esenţial pentru Boeing pentru următorul deceniu. Acesta reprezintă 64% din producţia totală a producătorului până în 2032 şi are marje operaţionale semnificative’, explică Michel Merluzeau. ‘Este un instrument esenţial pentru transportul internaţional şi comerţul internaţional’, adaugă el.

Expertul subliniază că, pentru Boeing, următoarele 24 de ore vor fi ‘esenţiale’ din punctul de vedere al gestionării crizei, întrucât producătorul va trebui să reasigure călătorii, companiile şi investitorii de fiabilitatea avionului său.

Boeing s-a declarat duminică ‘profund întristat să afle despre dispariţia pasagerilor şi echipajului Ethiopian Airlines 302’, precizând că o echipă tehnică a fost creată pentru a ajuta la efectuarea anchetei.

Potrivit expertului care a solicitat anonimatul, Boeing va fi fără îndoială sancţionat la Bursă, dar el subliniază că pagubele vor fi limitate pentru grup, în duopol cu Airbusul european.

Citește și : Un avion al Ethiopian Airlines cu 157 de persoane la bord s-a prăbușit la scurt timp după decolare

Iar acest avion este important pentru Boeing şi dacă vor fi necesare corecţii tehnice, ele vor fi făcute.

În urma accidentului primului 737 MAX al Lion Air la 29 octombrie 2018, comunitatea aeronautică s-a întrebat cu privire la lipsa de informare a companiilor şi piloţilor asupra noului sistem împotriva pierderii bruşte a vitezei.

Federaţia piloţilor americani a scos atunci la iveală o problemă de informare eronată a senzorilor care măsoară unghiul de incidenţă al avionului (AOA, Angle of Attack sensor) ‘care ar putea fi sistemul ce a cauzat accidentul Lion Air’. Tot atunci s-a vorbit despre posibile erori ale senzorilor, care ar putea antrena aparatul de zbor într-un picaj agresiv, de exemplu când avionul este pilotat manual, avionul va încerca să coboare brusc în momentul în care senzorul care urmăreşte unghiul de atac al aripii (poziţia aripii faţă de curentul de aer) apreciază că apare o pierdere de portanţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa

Noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa Rușii au lansat noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa în noaptea de sâmbătă spre duminică....

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco: „Istoria cu impunerea plății poliței de asigurare medicală este un fals și o sperietoare pentru a distruge încrederea oamenilor”

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco: „Istoria cu impunerea plății poliței de asigurare medicală este un fals și o sperietoare pentru a distruge încrederea oamenilor” Ministrul Sănătății,...

Armata israeliană, în stare de alertă de teama unor atacuri, la împlinirea unui an de război în Gaza

Armata israeliană, în stare de alertă de teama unor atacuri, la împlinirea unui an de război în Gaza Armata israeliană este duminică în stare de...

FOTO/ Ziua Naţională a Vinului e despre o băutură a istoriei şi culturii din Moldova, care uneşte oameni

FOTO/ Ziua Naţională a Vinului e despre o băutură a istoriei şi culturii din Moldova, care uneşte oameni Pe 5 și 6 octombrie, iubitorii de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.