StiripesurseCultură și MediaDiverseDouă treimi din oceanele lumii intră sub protecție internațională

Două treimi din oceanele lumii intră sub protecție internațională

Publicat:

Un tratat ONU istoric pentru protejarea biodiversității marine a intrat în vigoare sâmbătă, oferind statelor un cadru legal pentru conservarea oceanelor.

Pentru întâia oară, vaste zone oceanice din apele internaționale vor fi reglementate printr-un acord internațional obligatoriu. Tratatul, cunoscut sub numele de „Acord privind conservarea și utilizarea durabilă a diversității marine în zone aflate în afara jurisdicției naționale”, a fost finalizat în martie 2023, după 15 ani de negocieri și a fost pus oficial în aplicare, începând de luni. Acesta permite crearea unei rețele globale de arii marine protejate în apele internaționale, până acum aproape complet nereglementate, potrivit stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

„Este vorba despre două treimi din oceane și despre jumătate din suprafața planetei care, pentru prima dată, vor avea un regim juridic cuprinzător”, a declarat Adam McCarthy, oficial al Ministerului de Externe al Australiei, citat de Reuters.

Tratatul a îndeplinit condițiile necesare pentru aplicare încă din septembrie anul trecut, după ce a fost ratificat de cel puțin 60 de state. Între timp, numărul ratificărilor a depășit 80. China, Brazilia și Japonia se numără printre statele care au aderat recent la acord. Alte țări, inclusiv Marea Britanie și Australia ar putea adera în curând. Statele Unite au semnat tratatul, însă acesta se va aplica doar după aprobarea Congresului SUA.


„Este esențial să ajungem la o ratificare globală pentru ca tratatul să fie aplicat eficient”, a explicat Rebecca Hubbard, directoarea High Seas Alliance, care reunește mai multe organizații pentru protejarea oceanelor.

Acordul obligă statele să realizeze evaluări de impact asupra mediului pentru activitățile care afectează ecosistemele marine. De asemenea, sunt introduse mecanisme pentru împărțirea beneficiilor rezultate din „economia albastră”, inclusiv din utilizarea resurselor genetice marine în biotehnologie. Termenul se referă la activitățile economice legate de oceane, precum pescuitul, transportul maritim, energia sau cercetarea științifică.

Citeşte şi:  Tratatul ONU pentru protejarea oceanelor va intra în vigoare după ratificare

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Ecologiștii avertizează însă că pentru atingerea obiectivului „30 până în 2030” ar fi nevoie de peste 190.000 de arii marine protejate. În prezent, doar aproximativ 8% din oceanele lumii sunt sub protecție formală.

Tratatul nu reglementează exploatarea mineralelor de pe fundul mării, competență care rămâne în sarcina Autorității Internaționale pentru Fundul Mării, care gestionează mineritul în apele internaționale. „Acordul este ambițios, dar are limite clar definite”, a subliniat Adam McCarthy.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un obicei simplu are același efect ca mersul la psiholog în fiecare săptămână

Exercițiul fizic reduce simptomele depresiei într-un mod similar terapiei psihologice. O revizuire a studiilor publicată pe portalul Cochrane arată că activitatea fizică poate aduce...

Inteligența artificială, noul ‘life coach’. Cât de sigur e să ceri sfaturi de viață unui chatbot

Tot mai multe persoane își îndreaptă atenția spre chatboturi alimentate de inteligență artificială pentru sfaturi legate de obiective personale, motivație sau evoluție emoțională. Fixarea unor...

Cinci premii la loto în valoare de 13 milioane de lire sterline nu sunt revendicate în Marea Britanie

Cinci premii la loto în valoare de 13 milioane de lire sterline nu sunt revendicate în Marea Britanie. Cel mai mare premiu nerevendicat are...

Sophie Turner din Game of Thrones, protagonista noului serial Tomb Raider de la Prime Video

Prime Video lansează primele imagini din seria Tomb Raider, cu Sophie Turner în rolul Larei Croft, într-un reboot live-action de amploare. Prime Video a lansat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.