Două zebre EVADATE au fost prinse după luni de căutare în SUA

Publicat:

Două zebre care evadaseră de mai multe luni într-o zonă rurală din apropierea Washingtonului au fost într-un final capturate, a informat marţi un oficial local, potrivit AFP şi agerpres.

Cele două zebre scăpaseră dintr-o fermă de animale exotice din Maryland la sfârşitul lunii august, evitând de atunci numeroase încercări de capturare. Cazul a atras atenţia locuitorilor şi a presei, însă după ce au sfidat de mai multe ori autorităţile, animalele au fost capturate în cele din urmă marţi, a declarat Richard Bell de la departamentul american al agriculturii, fără a oferi mai multe detalii.


Citeşte şi: Valul Omicron este condus de populația tânără, sănătoasă şi vaccinată – Black News

Autorităţile din Prince George’s County, statul american Maryland, unde perechea de zebre rătăcea în libertate, au anunţat în urmă cu câteva săptămâni că intenţionează să folosească “hrană, dar şi alte zebre” pentru a încerca să aducă animalele fugare înapoi la ferma care le găzduia.

Aventurile zebrelor au stârnit consternarea utilizatorilor de reţele de socializare şi au la un moment dat chiar o întorsătură tristă: o a treia zebră, care scăpase împreună cu celelalte, a murit după ce a căzut.

Citeşte şi: Italia a extins starea de urgenţă pentru Covid-19 până la 31 martie – Black News

Proprietarul animalelor, Jerry Holly, deţine o fermă imensă care găzduieşte o turmă de circa 30 de zebre. Bărbatul este în prezent acuzat de cruzime faţă de animale, după ce o altă zebră a fost descoperită moartă pe proprietatea sa în luna octombrie.

Deţinerea de animale exotice, un fenomen abordat de serialul de succes “Tiger King” difuzat de Netflix , este permisă în unele state din SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Bătută și sechestrată la o stână. Coșmarul unei femei din Briceni

Bătută și sechestrată la o stână. Coșmarul unei femei din Briceni O femeie a ajuns la spital, după ce a fost bătută crunt și...

Atenție! Avem resurse de apă limitate

Atenție! Avem resurse de apă limitate Resursele de apă ale Republicii Moldova sunt limitate, avertizează vicedirectorul Agenției „Apele Moldovei”, Radu Cazacu. Citește și: Patru vameși au...

Fostul ministru al Sănătății, Andrei Usatîi, a fost achitat

Fostul ministru al Sănătății, Andrei Usatîi, a fost achitat Fostul ministru al Sănătății, Andrei Usatîi, a fost achitat în dosarul gajării ilegale a parterului Spitalului...

Patru vameși au fost reținuți de CNA pentru corupție

Patru vameși au fost reținuți de CNA pentru corupție Patru angajați ai Serviciului Vamal au fost reținuți de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), într-un dosar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.