Shutterstock

Două zile la Beijing

China și SUA se tratează reciproc ca egali, cu niveluri comparabile ale PIB-ului și un respect reciproc deosebit. Aceasta include și solicitarea lui Trump de sprijin din partea fostului Imperiu Celest pentru a pune capăt războiului complex cu Iranul, scrie LA RAZON, potrivit stiripesurse.ro.

Întâlnirile dintre Trump și Xi Jinping, care au avut loc pe parcursul a două zile la Beijing, pe 14 și 15 mai, se vor dovedi probabil mult mai semnificative odată ce vor fi analizate mai detaliat decât s-a făcut inițial. Acest lucru este valabil mai ales având în vedere schimbarea de atitudine a celor doi bărbați, adesea descriși ca fiind cei mai puternici din lume.

Aceste discuții au avut loc la 52 de ani după întâlnirea Nixon/Mao de la Shanghai din 1972, când Statele Unite considerau China drept cea mai mare zonă de sărăcie din lume. Atunci a fost recunoscută fără echivoc ideea că există o singură Chină.

Timpul a trecut, iar acum China și SUA se tratează reciproc ca egali, cu niveluri comparabile ale PIB-ului și un mare respect reciproc. Trump solicită acum sprijinul fostului Imperiu Celest pentru a pune capăt complexului război al SUA cu Iranul, un război în care americanii au intrat mai mult pentru interesele Israelului decât pentru ale lor.

China și-a jucat cărțile cum trebuie în timpul vizitei președintelui SUA la Beijing: coruri de copii fluturând steaguri naționale și cei doi șefi de stat vizitând împreună fabuloasa grădină de trandafiri. Acestea sunt semne ale noii prietenii, care acum trebuie să se traducă prin acceptarea inevitabilului de către Taiwan și acordul pentru încorporarea sa în Republica Populară Chineză ca a 24-a provincie a Chinei.

Înainte de a-și oferi bunele oficii, Xi a vorbit ferm și clar: Taiwanul face parte din China și va trebui făcut ceva în privința vânzării de arme de ultimă generație, convenită acum pentru 14 miliarde de dolari de către SUA către Taiwan. De asemenea, pare imperativ ca Taiwanul să declare că nu-şi va proclama niciodată independența.

Pe de altă parte, redeschiderea iminentă a Strâmtorii Ormuz va fi un alt semn că relațiile dintre Washington și Teheran încep să se îmbunătățească, tocmai datorită poziției de mediator a Chinei. Aceasta înseamnă că SUA devine din ce în ce mai clară că nu va fi campioana unui Taiwan suveran. Washingtonul va trebui să se retragă din soarta fostei Formose: nu se pune problema ca o țară de 1,425 miliarde de locuitori să lupte pentru a anexa o insulă de 25 de milioane. Și dacă SUA nu apără Taiwanul, cine o va face? Nimeni.

Certitudinea crescândă că nu va exista un război din cauza Taiwanului va avea numeroase consecințe favorabile pentru restul lumii, în ceea ce privește investițiile și comerțul internațional. Și la toate aspectele importante menționate mai sus trebuie adăugat faptul că, la scurt timp după încheierea reuniunii de două zile de la Beijing, pe 17 mai, s-a aflat că cei doi interlocutori principali au convenit să sprijine politica de nenuclearizare a Coreei de Nord și a Iranului, două țări extrem de problematice.

De asemenea, pare clar că Beijingul va trebui să ajungă la un acord cu diplomația americană pentru ca încorporarea Taiwanului în Republica Populară Chineză să fie fezabilă. Aceasta nu ar însemna crearea unui teritoriu administrativ special, similar cazurilor Hong Kong și Macao din 1997 și, respectiv, 2000, ci mai degrabă o nouă provincie care se alătură Republicii Populare Chineze pe măsură ce Republica Chineză, care a înlocuit imperiul în 1911, se dizolvă, capitala rămânând la Taipei.

Acest lucru necesită o serie de decizii concrete, cum ar fi acceptarea prezenței continue a armatei taiwaneze pe teritoriul taiwanez pentru o perioadă de timp, pentru integrarea sa treptată în Armata Populară de Eliberare (AEP) a Beijingului. Iar în acest sens, opoziția taiwaneză, din partidul Kuomintang, favorabilă integrării, va juca și ea un rol.

De asemenea, este important de menționat că partea chineză, în timpul celor două zile de discuții de la Beijing, a exprimat ideea abandonării definitive a oricărei urme a teoriei Capcanei lui Tucidide. Această idee nu a fost respinsă de Washington, D.C., care a acceptat renunțarea clară la orice noțiune de pedeapsă, conform formulei profesorului Graham Allison de la Universitatea Harvard.

Pe scurt: cele două zile de la Beijing au fost, fără îndoială, mult mai importante decât se crede în general. Ele au servit drept preludiu pentru întâlnirile deja programate între cei doi lideri ai Estului și Vestului. Mai mult, Beijingul a cimentat psihologic o pace viitoare cu mult mai mult decât o semnificație – aceasta avea să fie decisivă.

Pactul dintre SUA și China servește drept o reamintire a faptului că, în niciun caz, Mossad-ul și forțele militare israeliene nu l-ar avea de partea lor pe Yahweh-ul bătăliilor, împotriva Națiunilor Unite – pe care multe personalități genocidare le numesc Nimicul Unit.

Tocmai la ONU, pe cale să-și aleagă noul secretar general, va trebui abordată problema abolirii așa-numitului drept de veto.

Articol de Ramón Tamames

Externe