Dovada încălzirii globale ca urmare a activităţilor antropice a atins un ”standard de aur” (studiu)

Publicat:

Nivelul de certitudine privind dovada încălzirii globale ca urmare a activităţilor antropice a atins un ”standard de aur”, accentuându-se astfel presiunea pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în vederea limitării creşterii temperaturilor, au anunţat luni oamenii de ştiinţă citaţi de Reuters, potrivit Agerpres.

”Umanitatea nu îşi permite să ignore astfel de semnale clare”, a subliniat în jurnalul Nature Climate Change echipa condusă de cercetători din Statele Unite pe baza datelor obţinute în urma măsurătorilor privind creşterea temperaturilor din ultimii 40 de ani.


Citește și : Prima întâlnire Bashar al-Assad- Ali Khamenei de la începutul războiului din Siria

Oamenii de ştiinţă au notat că activităţile umane sunt responsabile de încălzirea suprafeţei Pământului, iar această certitudine a atins nivelul ”5-sigma”, un indicator statistic potrivit căruia există doar o şansă la un milion ca semnalul să apară în lipsa fenomenului de încălzire.

Un astfel de ”standard de aur” a fost aplicat, spre exemplu, în 2012 pentru confirmarea descoperirii particulei subatomice bosonul Higgs, piatră de temelie a Universului.

Benjamin Santer, autor principal al studiului publicat luni, din cadrul Laboratorului Naţional Lawrence Livermore din California, şi-a exprimat speranţa că aceste concluzii vor reuşi să învingă scepticismul şi vor încuraja adoptarea unor acţiuni.

”Povestea potrivit căreia oamenii de ştiinţă nu cunosc cauza schimbărilor climatice este greşită”, a declarat el pentru Reuters. ”Noi o cunoaştem”, a subliniat cercetătorul.

Majoritatea oamenilor de ştiinţă susţin că arderea combustibilului fosil provoacă mai multe inundaţii, secete, valuri de caniculă şi creşterea nivelului apelor.

Preşedintele american Donald Trump a pus adesea la îndoială fenomenul încălzirii globale şi are în vedere retragerea din Acordul de la Paris în cadrul căruia 197 de naţiuni s-au angajat să pună capăt epocii combustibililor fosili în acest secol şi să facă trecerea către energii mai curate, cum ar fi energia eoliană şi solară.

62% dintre americanii care au participat în 2018 la un sondaj sunt de părere că schimbările climatice au la bază factori antropici, un procent în creştere în comparaţie cu cel înregistrat în 2013, de 47%, potrivit centrului de cercetare Yale Program on Climate Change Communication.

Conform datelor publicate luni de oameni de ştiinţă din Statele Unite, Canada şi Scoţia, dovada încălzirii globale a atins nivelul ”5-sigma” până în 2005, potrivit rezultatelor a două din trei seturi de date satelitare utilizate pe scară largă de cercetători şi până în 2016, potrivit celui de-al treilea.

Citește și : Miniştrii britanici vor cere amânarea Brexitului dacă acordul nu e votat până la 13 martie

În 2013, Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC) a concluzionat că este ”extrem de probabil”, sau cel puţin 95% probabil, ca activităţile umane să fie principala cauză a schimbărilor climatice începând din anii ’50.

Ultimii patru ani au fost cei mai fierbinţi de la debutul înregistrărilor meteorologice, în secolul al XIX-lea.

IPCC urmează să publice în anul 2021 o evaluare formală a probabilităţilor, menţionează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.