Downing Street: BoJo şi Zelenski vor rămâne ‘în strânsă legătură ca prieteni’

Publicat:

Premierul britanic aflat la sfârşit de mandat Boris Johnson şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski vor rămâne “în strânsă legătură ca prieteni” după încheierea mandatului său de premier, a anunţat luni Downing Street, informează dpa, potrivit agerpres.

Cei doi lideri, care sunt aliaţi fermi în contextul războiului declanşat de Rusia asupra ţării vecine, au discutat luni după-amiaza la telefon, cu o zi înainte de numirea oficială a noului premier al Regatului Unit.


Citeşte şi: Un avion privat S-A PRĂBUŞIT în Marea Baltică! NATO a trimis aparate de vânătoare pentru interceptarea acestuia – Black News

Johnson i-a mulţumit lui Volodimir Zelenski pentru “leadership-ul şi prietenia” lui şi a spus că “a fost un privilegiu pentru el să lucreze şi să-l sprijine” pe Zelenski.

Premierul britanic aflat la sfârşit de mandat a întreprins mai multe vizite în capitala ucraineană, cea mai recentă având loc luna trecută, când a promis un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 54 de milioane de lire sterline.

Zelenski a vorbit de multe ore cu căldură despre relaţia sa cu Boris Johnson şi l-a lăudat pe “adevăratul său prieten şi aliat”. Preşedintele Ucrainei a spus că a fost “foarte fericit” atunci când Johnson a supravieţuit votului de neîncredere în iunie şi a subliniat că şi după căderea premierului el nu vrea ca Boris Johnson “să dispară”. “Vreau ca el să fie undeva în politică, într-o funcţie care să conteze”, a spus Zelenski în cadrul programului de televiziune “Piers Morgan Uncensored”.

Downing Street şi Boris Johnson i-au transmis luni în mod clar lui Zelenski că premierul britanic aflat la sfârşit de mandat crede că poporul ucrainean “poate şi va câştiga războiul”.

“Preşedintele Zelenski i-a mulţumit premierului pentru credinţa lui în Ucraina şi în poporul ei şi l-a informat în legătură cu recentele progrese ale armatei ucrainene în sudul ţării”, a informat purtătorul de cuvânt al premierului britanic.

Potrivit purtătorului de cuvânt, premierul Boris Johnson şi preşedintele ucrainean nu au discutat despre succesoarea sa în funcţia de premier, Liz Truss.

Citeşte şi: SCANDAL politic în Italia! Salvini pune la îndoială sancţiunile împotriva Rusiei – VIDEO – Black News

Într-un tweet postat după anunţul că Truss a câştigat competiţia internă din Partidul Conservator britanic, Zelenski l-a descris pe Johnson drept “un mare prieten” şi i-a mulţumit pentru “curajul său personal”.

Liz Truss a câştigat luni în faţa lui Rishi Sunak competiţia internă din cadrul Partidului Conservator britanic după demisia premierului Boris Johnson. În vârstă de 47 de ani, Liz Truss va fi învestită premier marţi, după ce va fi primită de regina Elisabeta a II-a la castelul Balmoral în Scoţia, unde va veni şi premierul în exerciţiu pentru a-i prezenta suveranei demisia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Boicotarea armelor livrate Israelului: o “rușine” pentru Macron, potrivit lui Netanyahu

Boicotarea armelor livrate Israelului: o "rușine" pentru Macron, potrivit lui Netanyahu Benjamin Netanyahu a lansat un atac vehement împotriva apelului lui Emmanuel Macron de a...

Kamala Harris mărturiseşte că deţine un Glock şi a şi tras cu el

Kamala Harris mărturiseşte că deţine un Glock şi a şi tras cu el Vicepreşedinta SUA şi candidata democrată la preşedinţie Kamala Harris a dezvăluit luni...

Diana Şoşoacă s-a plâns în Parlamentul European că România NU respectă statul de drept

Diana Şoşoacă s-a plâns în Parlamentul European că România NU respectă statul de drept Eurodeputata Diana Iovanovivi-Şoşoacă s-a plâns luni seară în Parlamentul European, la...

Statele din UE trebuie să recunoască legal schimbarea de sex la nivelul întregului bloc comunitar

Statele din UE trebuie să recunoască legal schimbarea de sex la nivelul întregului bloc comunitar Instanța i-a luat apărarea lui Arian Mirzarafie-Ahi – un transexual...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.