X

Dragalin spune că va pleca din ţară dacă nu va da randament la conducerea Procuraturii Anticorupție

Dragalin spune că va pleca din ţară dacă nu va da randament la conducerea Procuraturii Anticorupție

Veronica Dragalin a dat de înțeles că dacă mandatul său de șef al Procuraturii Anticorupție (PA) nu se va finaliza cu bine, nu va rămâne să lucreze în sistemul justiției din Moldova și va pleca peste hotare.

În cadrul unei emisiuni televizate, șeful PA a vorbit, printre altele, despre colegii săi de breaslă. Aceasta a declarat că majoritatea procurorilor anticorupție sunt integri și mult mai curajoși decât ea, transmite NewsMaker.

„Curajul lor este mult mai mare decât al meu, pentru că eu până la urmă am opțiuni. De exemplu, dacă în Moldova lucrurile nu se termină cu bine, am cetățenie în altă țară, am carieră în altă țară. Restul procurorilor nu au așa beneficii. Eu am foarte mult respect față de colectivul meu și cred că cei care lucrează în interesul statului trebuie să fie apreciați”, a precizat șeful PA.

Citeşte şi: Val de critici împotriva lui Nicolas Sarkozy după afirmaţiile sale privind o Ucraină ‘neutră’ – Stiripesurse.md

De menționat că recent s-a discutat public despre comasarea Centrului Național Anticorupție și Procuraturii Anticorupție în urma căreia să fie creată o instituție analog a Direcției Naționale Anticorupție din România. Veronica Dragalin a declarat că ar participa la concursul pentru șefia potențialei instituții, însă dacă nu-l va câștiga va pleca din R. Moldova.

Dragalin spune că va pleca din ţară dacă nu va da randament la conducerea Procuraturii Anticorupție

„Plec înapoi. Nu știu dacă în SUA, poate sunt și alte posibilități, dar nu cred că aș rămâne în sistemul justiției din Moldova, în altă funcție”, a spus atunci Dragalin.

Veronica Dragalin este originară din R. Moldova. Aceasta este fiica Elenei Dragalin, fondatoarea organizației Moldova AID și a Moldovan-American Convention, și a fost stabilită cu familia de mai multă vreme în SUA. În Statele Unite, Dragalin a activat în calitate de procuror adjunct în districtul central al Californiei.

În 2019, aceasta a fost câștigătoarea Premiului „Cazul Anului” din partea Biroului Alcool, Tutun, Arme și Explozibili (ATF), iar în anul 2020 a obținut Premiul Directorului FBI.

În vara anului trecut, Veronica Dragalin s-a întors în R. Moldova pentru a prelua conducerea Procuraturii Anticorupție, pentru un mandat de cinci ani, intrând oficial în funcție la 1 august 2022.

Tags: MoldovaProcuratura Anticorupție (PA)Veronica Dragalin
Categorii: JustiţieȘtirile zilei