
Cei mai mulți dintre candidații la funcția de primar general al municipiului Chișinău s-au aventurat în cursă pentru a rupe voturile de pe segmentul de dreapta. O spune candidatul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, potrivit căruia mulți dintre pretendenții la șefia Chișinăului nici măcar nu știau care sunt prerogativele primarului general.
Potrivit lui Galbur, bătălia pentru funcția de primar al Chișinăului a fost una inechitabilă, întrucât unii candidați au folosit din plin resursa administrativă. De asemenea, acesta spune că mulți dintre cei care au fost înregistrați în cursa pentru șefia Chișinăului au avut doar intenția de a dispersa voturile de pe dreapta.
Citeşte şi: Adrian Albu: De fiecare dată vor fi alături de dumneavoastră
„Din 28 de candidați, câți au participat în Chișinău, 22 au fost de umplutură și au fost puși să rupă voturile de dreapta. Au fost oameni care nu aveau ce livra, oameni care nu pot vorbi în public, oameni care promit scăderea prețului la gaz în calitate de primar, oameni care promit reabilitarea centurii Chișinău, care nici măcar nu ține de administrația publică locală. Au fost oameni puși ca să tulbure mintea alegătorului și le-a reușit. Ion Ceban nu poate fi primarul tuturor pentru că Ion Ceban este un exponent al Moscovei. Acest mesaj n-a prins pentru că au avut grijă și partenerii din Vest, reprezentanții SUA, să-i șteargă imaginea de prorus și au reușit să-l europenizeze”, a spus președintele Partidului Național Moldovenesc.
This post was last modified on 07/11/2023 10:03 10:03