Drama umanitară din Myanmar a ajuns la cote uriașe. Aproape jumătate de milion de oameni și-au părăsit locuințele

Publicat:

Circa 480.000 de musulmani rohingya s-au refugiat în Bangladesh de la sfârşitul lui august pentru a fugi de violenţele din Myanmar, potrivit unui nou bilanţ realizat de Naţiunile Unite şi publicat marţi, la o lună de la declanşarea acestei grave crize umanitare, informează AFP. 

Fugind din calea unor persecuţii considerate de ONU drept “epurare etnică”, musulmanii rohingya vin cu miile în Bangladesh, sufocând această naţiune săracă din Asia de Sud.


Chiar dacă afluxul a încetinit în raport cu începutul lui septembrie, mai multe sute de etnici rohingya au mai sosit luni şi marţi din statul birmanez Rakhine.

Estimarea numărului de rohingya refugiaţi în Bangladesh a înregistrat un salt brusc marţi, urcând de la 436.000 la 480.000. Această creştere bruscă este imputată în principal recenzării de refugiaţi care s-au sustras numărătorilor precedente, au explicat marţi agenţiile ONU.

Exodul musulmanilor rohingya a provocat o criză umanitară în sudul Bangladeshului, unde taberele de refugiaţi preexistente şi suprapopulate nu mai fac faţă acestei mări de oameni.

Autorităţi şi ONG-uri îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu o potenţială bombă sanitară: sunt reunite condiţiile pentru apariţia de epidemii de holeră, dizenterie şi diaree. Fără toalete, refugiaţii îşi fac nevoile în aer liber, contaminând uneori punctele de apă de la care alte persoane s-ar putea alimenta. Este o lipsă acută de apă potabilă, de hrană, de medicamente.

În absenţa unei soluţii politice pentru reîntoarcerea musulmanilor rohingya în Myanmar, echipele umanitare fac deja planuri pe termen lung. Au fost demarate lucrări pentru construcţia unei noi tabere care să poată primi 400.000 de refugiaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un cetățean străin care s-ar fi implicat în treburile interne ale Republicii Moldova, expulzat din țară

Un cetățean străin care s-ar fi implicat în treburile interne ale Republicii Moldova, expulzat din țară Un străin, în vârstă de 60 ani a fost...

Extremista Șoșoacă nu poate candida la prezidențiale din România

Extremista Șoșoacă nu poate candida la prezidențiale din România CCR a transmis sâmbătă seară un comunicat de presă în care a precizat că a respins...

De mâine, alegătorii pot solicita votarea la domiciliu, la urna de vot mobilă

De mâine, alegătorii pot solicita votarea la domiciliu, la urna de vot mobilă Comisia Electorală Centrală informează că începând cu 7 octombrie 2024, pot fi...

Noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa

Noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa Rușii au lansat noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa în noaptea de sâmbătă spre duminică....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.