X

Drapelul UE a fost înlăturat de pe sediul din Bruxelles al reprezentanţei diplomatice britanice

Drapelul Uniunii Europene a fost înlăturat vineri seară de pe sediul din Bruxelles al reprezentanţei diplomatice britanice pe lângă UE, cu câteva ore înaintea retragerii formale a Regatului Unit din blocul comunitar, transmite Reuters, scrie agerpres.

Un bărbat a scos capul pe o fereastră de la etajul unu al clădirii şi a extras de acolo simbolul UE, drapelul albastru cu 12 stele galbene, lăsând numai drapelul Union Jack, scrie această agenţie de presă.

Citește și : Traficul aerian, deviat în Israel, din cauza unor exerciţii antibalistice

Odată cu ieşirea din UE, vineri seară la ora 23:00 GMT, Regatul Unit va fi considerat de blocul comunitar drept o ţară terţă, astfel că va fi schimbată şi titulatura reprezentanţei sale diplomatice pe lângă UE. Acesta nu se va mai numi Reprezentanţa Permanentă, ci Misiunea Regatului Unit pe lângă UE (UK Mission to the European Union), căreia unii îi spun deja ‘UKmissEU’ (Regatul Unit regretă UE).

Tags: Regatul UnitUEUKUnion Jack
Categorii: Diaspora