‘Dreptul la uitare’ nu poate fi impus motoarelor de căutare la nivel global

Publicat:

Aşa-zisul “drept de a fi uitat” al utilizatorilor europeni de internet nu le poate fi impus pe plan mondial motoarelor de căutare cum este Google, a apreciat joi unul dintre cei 11 avocaţi generali ai Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), într-un caz emblematic pentru opoziţia dintre protecţia vieţii private şi libertatea de exprimare, relatează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Această concluzie favorabilă Google şi care vine să reglementeze un litigiu între gigantul american al internetului şi instituţia franceză pentru protecţia datelor nu reprezintă decât un aviz juridic, iar judecătorii europeni pot ţine sau nu cont de ea în decizia pe care o vor lua în acest caz, la o dată neprecizată.


Citeşte şi: Poliţia mexicană a descoperit 20 de cadavre, majoritatea carbonizate

Decizia pe care o va lua CJUE va avea implicaţii cruciale pentru “dreptul la uitare”, stabilit de justiţia europeană în 2014 şi în baza căruia orice european poate obţine ştergerea linkurilor afişate în lista rezultatelor căutării după numele său.

În 2016, în Franţa, Comisia naţională pentru informatică şi libertăţi (Cnil) a amendat Google cu 100.000 de euro, reproşându-i că limitează “dreptul la uitare” la versiunile europene ale motorului de căutare. Compania americană de internet a invocat riscurile pe care le presupun aceste restricţii pentru libertatea de exprimare şi a contestat sancţiunea la Consiliul de stat francez, care a solicitat la rândul său avizul CJUE.

Avocatul general al CJUE Maciej Szpunar a susţinut argumentele Google, propunându-le judecătorilor să “constate că operatorul unui motor de căutare nu este obligat, când răspunde unei solicitări de dereferenţiere, să aplice această dereferenţiere pe ansamblul numelor de domeniu ale motorului”.

Pe de altă parte, pentru a evita ca un internaut francez să aibă acces la linkuri litigioase, căutând pe “google.com” în loc de “google.fr”, avocatul general al CJUE consideră că motoarele de căutare trebuie să folosească “geoblocarea”, adică să asigure dereferenţierea în cazul tuturor căutărilor făcute de pe un calculator localizat în Uniunea Europeană. Google a propus această procedură, dar Cnil a considerat-o insuficientă, întrucât poate fi uşor evitată prin folosirea anumitor instrumente informatice.

Citeşte şi: Bărbatul, care ‘a plantat’ colete suspecte la ambasadele din Australia, a fost arestat

Justiţia franceză a cerut avizul CJUE şi în alt caz, referitor la solicitările de ştergere a linkurilor refuzate de Google, ca de exemplu în privinţa unei persoane care solicita ştergerea legăturilor către articole care făceau referire la condamnarea sa pentru acte de pedofilie sau în privinţa unui ales care cerea ştergerea linkurilor spre conţinuturi satirice la adresa sa.

Potrivit avocatului general al CJUE, operatorul unui motor de căutare “trebuie să dea curs cererilor de dereferenţiere când este vorba de informaţii sensibile”, dar în acelaşi timp trebuie să pună în balanţă dreptul la respectarea vieţii private, pe de o parte, şi dreptul publicului la informare şi libertatea de exprimare, pe de altă parte. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.