X

Drona europeană bate pasul pe loc: ‘Preţul suveranităţii’ în cauză

Proiectul european de dronă Eurodrone bate pasul pe loc: negocierile ‘dure’ între state şi industriaşi se lovesc de performanţele estimate şi de costul programului, ridicându-se şi problema ‘preţului suveranităţii’ care trebuie plătit în faţa concurenţei din partea dronei Reaper americane, comentează marţi AFP, potrivit agerpres.

Precedentele programe europene vizând dezvoltarea unei filiere de dronă MALE (Medium altitude, long endurance/Altitudine medie, rezistenţă îndelungată) s-au soldat cu un eşec. Şi ‘semnalele de incertitudine’ se multiplică asupra acestei noi tentative de a reuni Germania, Franţa, Italia şi Spania, arată Curtea de conturi franceză în raportul său anual marţi.

Citeşte şi: Franţa ajută cu 90 de milioane de euro viitoarea Academie a OMS

Eurodrone nu va fi aplicat cu orice preţ, a avertizat ministrul apărării francez, Florence Parly. ‘Negocieri dure sunt în curs de desfăşurare cu producătorii’, afirmase delegatul general francez pentru armament (DGA), Joël Barre, în faţa senatorilor în octombrie.

De atunci, contractul de dezvoltare, prevăzut pentru sfârşitul anului 2019, nu a fost încă semnat. ‘Vrem un preţ corect, rezonabil. În acest stadiu încă nu-l avem complet ‘, afirmă Ministerul francez al Forţelor Armate.

Potrivit unor surse apropiate dosarului, Parisul are în vedere un buget plafonat la şapte miliarde de euro pentru acest proiect.

Airbus este liderul industrial cu partenerii francez Dassault şi italianul Leonardo.

Lansat în 2015, Eurodrone ar trebui să fie operaţional începând cu 2028. Va oferi o capacitate de supraveghere sau chiar de atac aerian timp de aproximativ douăzeci de ore, în timp ce va putea să se integreze în traficul aerian civil, o provocare pentru dispozitivele automate şi controlate de la distanţă.

Ministrul Parly urmează să facă un bilanţ al proiectului cu echipele sale la 2 martie. ‘Atunci Franţa îşi va stabili poziţia pe care o va concerta cu spaniolii, italienii şi germanii’, potrivit ministerului său.

Conform acestei surse, obiectivul este ‘de a avea un dispozitiv a cărui performanţă operaţională este cel puţin mai mare sau egală cu ceea ce se poate găsi astăzi pe piaţa americană’.

Timpul presează, în timp ce americanii propun de mai mulţi an o dronă, Reaper, din care Franţa a achiziţionat deja 12 exemplare, Italia şase şi Spania patru.

Or, specificaţiile diferite cerute de la Eurodrone de diferiţi parteneri nu ajută. Germania a obţinut ca noua drona să fie cu două motoare, în timp ce Franţa a dorit doar cu unul.

‘Cu două motoare şi o greutate de zece tone, această dronă va fi prea grea, prea scumpă şi, prin urmare, greu de exportat. Avem nevoie de această dronă în Mali (…), germanii doresc să facă supraveghere urbană pe teritoriul lor”, a denunţat în urmă cu câteva luni Christian Cambon, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe şi apărare din Senatul francez.

‘Statele nu sunt prea serioase în cererile lor. În cazul în care există cereri exorbitante, preţul este’ în consecinţă, spune unul dintre producători, care consideră că statele ar trebui să fie ‘mai precise’ în privinţa specificaţiilor pentru a evita o dezvoltare haotică similară cu cea a aeronavei de transport A400M.

Pentru General Atomics, fabricantul Reaper, este o frumoasă ‘fereastră de oportunitate’: industria americană a propus, în octombrie, la Paris, ‘cumpărarea de pe raft’ a unui Reaper modernizat sau achiziţionarea unei alte versiuni, denumită Euro Guardian, spune directorul său pentru Europa, Christophe Fontaine.

Disponibilă din 2023 pentru ‘jumătate din costul’ Eurodrone, potrivit acestuia, Euro Guardian ar avea doar platforma şi cockpitul de producţie americană. Toţi senzorii, sistemele de criptologie şi legăturile ar putea fi ‘franceze’, explică el.

Citeşte şi: Nouă combatanţi ai Damascului au fost ucişi în nord-vestul Siriei

Şeful Airbus Defense& Space, Dirk Hoke, se arată ‘foarte optimist’ cu privire la viitorul Eurodrone. ‘Vom avea discuţii, dar cred că vom ajunge acolo’, a spus el la jumătatea lunii februarie.

‘Marea întrebare care se pune este preţul suveranităţii’, apreciază Cédric Perrin, senator din Comisia de apărare franceză.

‘Suntem oare capabili să acceptăm un preţ dublu sau vrem să continuăm să cumpărăm (drone) americane cu limitele suveranităţii pe care aceasta le include’, a afirmat el, apreciind că ‘din motive politice, nu vom avea altă opţiune’ decât să continuăm Eurodrone.

Tags: A400MAirbusAirbus Defense & SpaceCédric PerrinChristian CambonChristophe FontaineDassaultDirk HokedronaEuro GuardianEurodroneFlorence ParlyfrantaGeneral AtomicsgermaniaitaliaJoel BarreLeonardo.ReaperspaniaSUA
Categorii: Diaspora