Drona lovită de un avion de luptă al rușilor nu a fost recuperată din Marea Neagră (sursă americană)

Oficialii americani au anunțat miercuri că drona lovită de un avion de luptă al rușilor nu a fost recuperată din Marea Neagră , informează mediafax.

Drona care ar fi fost lansată de pe teritoriul României nu a fost recuperată din apă. Motivele nu au fost precizate.

Citește și : SUA şi Rusia au versiuni contradictorii despre doborârea dronei americane în Marea Neagră

Elicea dronei a fost lovită, iar, din cauza avariilor, Forţele Aeriene americane au prăbuşit controlat aparatul în mare, potrivit Sky News. Incidentul a avut loc marți.

Ambasadorul Rusiei în SUA a fost convocat în urma incidentului.

John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă, a declarat pentru CNN că oficialii au dat un avertisment sever ambasadorului. Ei i-au spus că Moscova trebuie să fie mai atentă atunci când trimite avioane în spațiul aerian internațional în apropierea aparatelor americane, a precizat Kirby.

În plus, John Kirby a afirmat că există riscul ca drona să nu fie recuperată. “Nu sunt sigur că vom putea să o recuperăm. A căzut într-o zonă a Mării Negre în care adâncimea este foarte mare. Încă analizăm dacă va putea fi lansat vreun efort de recuperare. S-ar putea să nu fie”, a subliniat John Kirby.

Citește și : Ucraina acuză Rusia că vrea să ‘extindă’ conflictul

Tags: dronaJohn Kirbymarea neagraSUA
Categorii: Diaspora