X

Dronă ucraineană care viza oraşul Moscova, doborâtă de sistemele antiaeriene ruse

Autorităţile ruse au anunţat, duminică, doborârea uneri drone ucrainene care se îndrepta spre Moscova, aceasta fiind cea mai recentă dintre tentativele Administraţiei Volodimir Zelenski de atacare a capitalei Rusiei.

“Astăzi, în jurul orei 11.00  o dronă a încercat să ajungă la Moscova. A fost distrusă în apropierea oraşului.

Nu s-au înregistrat victime”, a declarat Serghei Sobianin, primarul capitalei Rusiei, citat de publicaţia britanică The Telegraph, potrivit mediafax.

Citește și : Recean dorește integrarea cetățenilor din Transnistria

Din cauza incidentului, produs în districtul Podolski, au fost suspendate scurt timp zborurile pe Aeroportul Vnukovo.

Administraţia Vladimir Putin a catalogat recent drept semne ale “disperării” tentativele Ucrainei de a comite acte de tip “terorist” asupra Moscovei, după o serie de atacuri care au vizat capitala Rusiei, fără însă a se solda cu daune semnificative.

În schimb, cel puţin trei persoane au fost ucise duminică în atacuri ale Rusiei asupra unor localităţi din regiunea ucraineană Harkiv.

Ministerul rus al Apărării a anunţat şi atacarea unor baze aeriene ucrainene din localităţile Starokostiantiniv şi Dubno, aflate la sute de kilometri de frontul din sud-estul Ucrainei.

Forţele militare ucrainene susţin, conform cotidianului Le Monde, că au doborât în ultimele 24 de ore 30 de rachete de croazieră şi 27 de drone lansate de armata rusă.

Citește și : Vasile Plevan riscă să fie REVOCAT din funcția de șef adjunct al PA

Tags: dronamoscovaPodolskiVolodimir Zelenski
Categorii: ExterneRăzboi in Ucraina