Drum liber pentru noul guvern german, după ce Verzii au aprobat cu largă majoritate acordul

Publicat:

Noul guvern german va fi învestit în această săptămână după ce Verzii au dat unda verde finală acordului de coaliţie tripartită cu social-democraţii (SPD) şi liberal-democraţi (FDP), ce va lua locul cabinetului de mare coaliţie între social-democraţi şi conservatorii Angelei Merkel, cancelarul care a condus timp de 16 ani ţara cu cea mai puternică economie din Uniunea Europeană, transmite dpa, potrivit agerpres.  

După cum se anticipa, acordul a primit un sprijin puternic din partea membrilor partidului Verzii, care l-au aprobat cu 86% din cele 71.150 de voturi valide.


Citește și : Rusia raportează primele două cazuri cu Omicron

SPD şi FDP îşi dăduseră acordul la conferinţele de partid de la sfârşitul săptămânii trecute.

Marţi urmează să fie semnat acordul de coaliţie, iar miercuri, candidatul pentru postul de cancelar, social-democratul Olaf Scholz, va fi învestit succesor al Angelei Merkel, după patru ani în care a condus Ministerul de Finanţe.

Scholz va fi cancelarul primei coaliţii ‘semafor’ la nivel federal, denumită astfel după culorile celor trei partide care o compun: SPD (roşu), FDP (galben), Verzi.

Partidele din coaliţie şi-au desemnat deja miniştrii cu care vor intra în guvern, şapte din partea SPD, cinci ai Verzilor şi patru liberal-democraţi. În conformitate cu o promisiune de campanie a lui Scholz, în guvern va fi asigurată paritatea de gen.

Unul din cele mai aşteptate anunţuri privind noii miniştri viza, în contextul pandemic actual, portofoliul Sănătăţii, ce va reveni, potrivit SPD, lui Karl Lauterbach, epidemiolog şi invitat frecvent al televiziunilor germane.

Social-democrata Nancy Faeser va fi ministru de interne, prima femeie în acest rol în politica germană. Ea a promis deja că va avea ca prioritate combatarea extremismului de dreapta.

Robert Habeck, co-lider al Verzilor, va fi vicecancelar şi va conduce totodată un nou Minister al Economiei şi Climei, în timp ce colega sa de la conducerea partidului, Annalena Baerbock, va deveni prima femeie care va ocupa postul de ministru de externe.

Citește și : Emmanuel Macron va anunţa priorităţile europene ale Franţei

Liderul FDP, Christian Lindner, şi-a adjudecat portofoliul cheie al finanţelor.

În linie cu tradiţia, Olaf Scholz are programată prima vizită externă în calitate de cancelar la Paris, vineri.

În aceeaşi zi va avea prima întâlnire cu preşedintele american Joe Biden, prin videoconferinţă, cu ocazia summitului virtual pentru democraţie convocat de liderul de la Casa Albă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.