Drumuri reparate în 100 de sate și curți modernizate în Chișinău: Două noi programe lansate de Guvern

Aproximativ 130 de kilometri de drum din 100 de sate urmează să fie reconstruiți sau reparați în cadrul noului program guvernamental „Europa este aproape”. Totodată, un al doilea program, „Curți europene în municipiul Chișinău”, prevede modernizarea a 20 de curți din capitală și suburbii.

În cadrul unei conferințe de presă, vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că una dintre cele mai mari probleme semnalate de cetățeni este starea precară a drumurilor, aproape 50% dintre acestea fiind clasificate drept foarte rele. În acest context, Guvernul alocă 500 de milioane de lei pentru reabilitarea infrastructurii rutiere în primele 100 de localități selectate.

Vor fi eligibile pentru finanțare satele cu până la 1.500 de locuitori, care vor primi câte 2 milioane de lei. Pentru satele aflate în proces de amalgamare, cu aceeași populație, suma crește la 5 milioane de lei. Localitățile cu peste 1.500 de locuitori vor putea beneficia de până la 9 milioane de lei, cu condiția ca autoritățile locale să contribuie cu cel puțin 10% din valoarea proiectului.

Ministrul a subliniat că prioritățile vor fi stabilite în urma consultărilor între primării și cetățeni, iar perioada de aplicare la program este 8 aprilie – 12 mai. Procesul de aplicare este similar cu cel din cadrul programului „Satul European”.

Pentru programul „Curți europene în municipiul Chișinău”, statul va aloca 100 de milioane de lei, câte 5 milioane pentru fiecare curte. Vor fi selectate 20 de curți din capitală și din orașele suburbane. Asociațiile de proprietari pot aplica începând cu 9 aprilie pe pagina curteaeuropeana.md, care urmează să fie lansată.

Tags: 100 de satechisinaucurțiDrumuri reparatemodernizate
Categorii: SocialȘtirile zilei