Administrația Națională a Drumurilor (AND) informează că toate drumurile naționale sunt practicabile la această oră, iar carosabilul este preponderent uscat. Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă, fără restricții majore de traffic, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, intervențiile pe timp de noapte au fost efectuate pe mai multe sectoare ale drumurilor naționale și regionale din raioanele Briceni, Dondușeni, Șoldănești, Rîșcani, Rezina, Strășeni, Călărași, Ungheni, Hîncești și Căinari, precum și în alte zone unde s-au înregistrat riscuri de formare a poleiului.
Citește și: În acest weekend va avea loc proiectul socio-cultural de weekend „Dialog între generații”
Pentru combaterea lunecușului și sporirea siguranței rutiere, echipele de drumari au împrăștiat peste 20 de tone de sare tehnică și peste 10 tone de material antiderapant. În procesul de intervenție au fost antrenate șase utilaje speciale și patru muncitori rutieri.
AND anunță că monitorizează permanent rețeaua de drumuri naționale și este pregătită să intervină operativ în funcție de evoluția condițiilor meteorologice.












