
Adrian Dulgher rămâne în afara cursei pentru funcția de primar al municipiului Orhei.
Citește și: O nouă amânare în dosarul „Kuliok”
Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins contestația depusă de Dulgher, scrie NewsMaker.md. Acesta contestase decizia prin care i-a fost refuzată înregistrarea în calitate de candidat independent. Totodată, CEC a decis să sesizeze Autoritatea Națională de Integritate (ANI).
Potrivit CEC, pe 7 aprilie, Adrian Dulgher a depus la Consiliului electoral de circumscripție Orhei cererea privind înregistrarea sa în calitate de candidat independent. Ulterior, Agenția Servicii Publice a răspuns, la o solicitare a CEC, că Dulgher a fost identificat ca membru al Consiliului politic național și al Biroului permanent central al Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB).
Astfel, pe 14 aprilie, Consiliul electoral din Orhei a refuzat înregistrarea lui Dulgher.
This post was last modified on 21/04/2026 18:21 18:21